Să-ţi aminteşti de mine...

Storm.

Când 5 cuvinte îţi deschid ochii...

Scriam undeva pe facebook: “He will be proud of me”, convinsă că aşa va fi la un moment dat. Pentru că sunt conştientă că mai am atât de multe de învăţat, şi mai trebuie să cresc atât de mult, şi mai am atâtea de făcut… Apoi un prieten mi-a deschis ochii. M-a întrebat dacă nu cumva voiam să scriu: “He is proud of me”?... Atunci am realizat că are dreptate. De ce? Păi în primul rând, pentru că, deşi nu-l cunosc foarte bine, cred despre el că nu e genul de om care să spună anumite chestii doar ca să fie spuse. În al 2-lea rând, pentru că nici el nu mă cunoaşte atât de bine încât să spună cuvintele alea de la el. Cred că atunci când le-a scris a fost inspirat de Cel care ştie că uneori am nevoie de confirmări peste confirmări ca să devin conştientă de anumite chestii. El, Cel care mă cunoaşte şi mă înţelege atât de bine încât mă sperie şi în acelaşi timp mă linişteşte gândul ăsta. Atunci am realizat că nu mai trebuie să aştept să primesc confirmări din partea oamenilor, pentru că El mi le va da exact atunci când am cea mai mare nevoie de ele, prin moduri şi oameni de la care mă aştept cel mai puţin. Şi asta doar ca să ştiu că sunt de la El. Pentru că aşa e Dumnezeul meu! Nu pot să înţeleg ce-a găsit la mine, să-L facă să mă iubească în modul în care o face… să-mi demonstreze asta în fiecare zi, în fiecare secundă a vieţii mele. Pentru că El ştie că nişte cuvinte care nu sunt urmate de fapte nu prea au valoare… Şi atunci alege în fiecare zi oameni, cuvinte, fapte, melodii, flori, nori, frunze, picuri de ploaie, raze de soare, sentimente, zâmbete, lacrimi, imagini, şoapte, priviri, necunoscuţi, copii, verde, tăcere, linişte, pace, singurătate şi atât de multe alte lucuri prin care îmi demonstrează ce însemn pentru El şi cât de binecuvântată, preţioasă  şi iubită de El sunt. Şi chiar dacă ştie că nu aş mai avea nevoie de confirmări peste confirmări ca să înţeleg lucrurile astea, tot mi le trimite când vede că am nevoie de ele, în slăbiciunea mea…

În timp ce scriam, mi-am mai amintit de ceva care continuă să mă uimească: faptul că Dumnezeu m-a considerat atât de puternică încât a îngăduit ca boala aia cumplită, numită cancer, să vină peste viaţa mea… împlinindu-şi, totuşi, promisiunea că nu va îngădui ca nimic peste puterile mele să vină în viaţa mea. Deci El ştia că împreună cu El, pentru ca puterea Lui să fie făcută desăvârşită în slăbiciunea mea, voi trece prin această încercare, devenind mai puternică. Ştiu că totul a fost cu un scop, a fost spre binele meu… Şi dacă a trebuit să am cancer doar pentru a învăţa anumite lucruri despre mine, despre oameni, despre Dumnezeul meu, sau doar pentru a cunoaşte anumiţi oameni, sau doar pentru ca anumite lucruri să se întâmple în viaţa mea, atunci a meritat. Dar ştiu că dincolo de toate aceste lucruri prin care Domnul a lucrat la transformarea mea, a fost un scop mai mare pe care poate o să-l înţeleg pe deplin doar în ziua în care toate lucrurile vor fi cunoscute… Până atunci, nu pot decât să-I mulţumesc Domnului în fiecare zi de absolut fiecare lucru care se întâmplă în viaţa mea. Pentru că, fără astea nu aş fi fost unde sunt azi… Cu încă un pas făcut pentru a deveni mai mult şi mai mult ca El… Cu o şi mai mare dorinţă de a-I semăna atât de mult încât pe stradă, oamenii să strige numele Lui în urma mea… Pentru că pur şi simplu sunt nebună de dragoste pentru El… şi pentru că pur şi simplu vreau ca în fiecare zi să fie mai Mândru de mine decât în ziua precedentă…

Bucăţi de suflet...

           Cuvintele cu care încerc să reproduc ceea ce simt, se pierd undeva pe drumul dintre sursă şi destinaţie… sau se transformă în cu totul altceva. Sunt copleşită. Mă gândesc la Tine, Cel mai Frumos dintre oameni, Eroul meu. Mă gândesc la momentul acela în care erai pe cruce, cu braţele larg deschise, spunându-mi: Uite, te iubesc atât de mult, încât mai bine mor decât să trăiesc fără tine! Îmi amintesc că mi-ai spus şi că iubirea doare, dar că merită sacrificiul. Mi-ai spus că nu piroanele, ci dragostea Te-a ţinut pe cruce. Mi-ai spus că şi dacă aş fi fost singurul om de pe Pământ nu ai fi dat înapoi de la înfăptuirea sacrificiului suprem. Pentru că am un loc special în inima Ta, şi sunt fără posibilitate de înlocuire…

          Atât de puţini sunt cei care-s capabili să Îţi înţeleagă dragostea, să devină cu adevărat conştienţi de sacrificiul pe care Tu L-ai făcut. Ştiu, să înţelegem pe deplin aşa ceva e peste puterile noastre. Dar totuşi, unde este măcar dorinţa de-a înţelege? Unde e dorinţa aia arzătoare de a-Ţi semăna în fiecare zi mai mult? Când o să înţelegem că iubirea e răspunsul? Când o să învăţăm să ne asumăm cuvintele, faptele? Când o să începem să practicăm ceea ce aplaudăm? Când o să renunţăm la comoditate şi-o să începem să acţionăm în lumea asta care are atâta nevoie de exemple bune? Unde sunt glasurile celor care trebuie să strige în pustie? Mi-e dor de Tine. Mă doare…

          Eu am făcut o alegere în dreptul meu: Oricât m-ar costa, vreau să fac voia Ta! Te vreau pe Tine! Eşti absolut tot ce-mi doresc acum. Oamenii m-au dezamăgit şi o să continue să o facă, ştiu asta. Dar Tu, Tu eşti Altfel… Tu-mi eşti Tot! Ştiu, şi simt că sunt atât de preţioasă pentru Tine, încât Te doare. Şi pe mine mă doare, pentru că ştiu că nu merit. Şi cu toate astea, Tu mi-ai dat şi continui să-mi dai tot ce ai mai bun! Ştiu cum e să iubeşti până la durerea aia insuportabilă. Ştiu că ceea ce simţi Tu pentru mine e de-un infinit de ori mai intens decât ceea ce voi putea eu simţi vreodată. Dar ştiu că mă înţelegi atât de bine, încât mă sperie şi în acelaşi timp mă linişteşte gândul ăsta. Eşti tot ce mi-a mai rămas. Îţi aparţin în întregime! Nimeni şi nimic nu mă va îndepărta de Dragostea Ta, pentru că acum trăiesc prin ea! Ştiind acum că iubirea doare, înţeleg că durerea mea e cu un scop. Dacă ar fi să aleg un verb care mă defineşte, cu siguranţă aş alege verbul „a iubi”. Sunt conştientă că dacă ai pus ceva din Tine, din abundenţă în mine, asta-i iubirea. Pentru Tine şi pentru semenii mei. Aşa că, atâta timp cât mai am de trăit pe acest Pământ, nu voi renunţa. Voi lupta crezând. Voi lupta iubind. Aleg să iubesc până la epuizare şi încă puţin. Aleg să trăiesc la înălţimea standardelor la care am fost chemată. Mă dăruiesc Ţie aşa cum Tu mi Te-ai dăruit mie, pentru că viaţa mea este absorbită de Tine. Aleg să iubesc aşa cum Tu mă iubeşti pe mine, din pricina Ta, şi cu puterea pe care Tu mi-o vei da. Nu voi mai aştepta, nu voi mai căuta să primesc ceva în schimb. Voi iubi pur şi simplu. Tu ai riscat totul pentru mine, eu voi risca pentru cei pe care îmi spui să-i iubesc ca pe mine însămi. Şi nu doar pentru că e o poruncă, ci pentru că aşa simt. Ajută-mă să mă văd pe mine şi să-i văd pe ei prin ochii Tăi. Ajută-mă să le prezint un tablou convingător cu privire la cât de frumoasă este viaţa când este trăită după legile Împărăţiei Tale.

          Şi sunt încredinţată că Tu vei fi cu mine mereu, mă vei ajuta, Te vei bucura de mine cu mare bucurie, vei tăcea în dragostea Ta, şi nu vei mai putea de veselie pentru mine…

Dance with me...

Melodia asta îmi face sufletul să explodeze...

Nelinişte...

Cred că lucrurile rămase nerostite ar fi putut face diferenţa... Între ceea ce e acum şi ceea ce ar fi putut să fie. Oare cum e mai bine? Să spui ceea ce simţi, cu riscul de-a nu fi înţeles, sau să taci, ştiind că te vei întreba mereu: "Oare cum ar fi fost dacă...?"

Ai aflat între timp răspunsul... Aşa că vine reala întrebare: "O să ai, de fiecare dată, curajul să spui nu ceea ce e bine, nu ceea ce trebuie... ci ceea ce simţi cu adevărat?" Indiferent de consecinţe...

You love me anyway...

Absenţă...

"Nu prea ştiu ce să-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă. Poate că-mi scriu chiar mie..." [Antoine de Saint Exupery]

Despre mine... prin ochii lor.

Cel a Cărui operă de artă sunt, crede despre mine: “De aceea, pentru că  ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuită şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.”… “Eşti o făptură minunată”… “Vei fi a Mea, îmi vei fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu.”[parafrazare]…Şi atât de multe alte lucruri extraordinare pe care mi le-a scris în Cea Mai Frumoasă Scrisoare de Dragoste… [You Are My Everything.]

Ei doi cred despre mine că: Ar fi cazul să accepţi o dată pentru totdeauna că eşti prea extraordinară pentru a te mai compara cu cineva… El a pus valoare în tine! Acceptă asta şi comportă-te ca atare! [Mulţumesc pentru voi. Pentru mine sunteţi perfecţi.]

Ei trei cred că: Eşti un exemplu pentru noi şi te iubim, chiar dacă de cele mai multe ori nu ştim să-ţi arătăm asta… Dar bine că tu ştii să priveşti dincolo de aparenţe…[Mulţumesc pentru voi. Vă iubesc.]

El, care mi-a demonstrat că cele mai (aparent) imposibile vise devin realitate (dacă asta-ţi doreşti cu adevărat), care mi-a arătat că mai există şi altfel de oameni pe lumea asta, şi care are un loc extraordinar de special în sufletul meu, crede că: Nu ştiu în ce categorie să te pun, cred ca în cea cu oameni speciali din viaţa mea [nici nu ştii... >:D< :X] te admir pentru tot ce ai făcut [ştim noi şi numai noi ;)]; eşti ciudată; nu, nebună nu-i corect spus, să spunem că eşti puşcată… [Mulţumesc pentru tine. Eşti o adevărată binecuvântare pentru mine. Eşti extraordinar de special, crede-mă.]

El, care m-a surprins de atâtea ori în cel mai fain mod posibil, care cred că a depăşit recordul în a mă face să mă simt specială [adică mai specială decât mă simt eu de obicei], şi care mi-i atât de drag, mi-a spus: Eşti o fată extraordinară şi meriţi să fii fericită, eşti tare Manu [vorba lui...], eşti ciudată, eşti o fată frumoasă, pocăită, [:"> >:D< :X :*], inegalabilă, inconfundabilă, magnifică [aşa, ca să nu uităm de vremurile bune. ştim noi.], eşti o fată jos pălăria [ştii vorba aia] !! Eşti o binecuvântare,  îi mulţumesc lui Isus pt. tine, pt. încurajări, pt. prietenia ta, pt. sinceritatea şi bunătatea ta!! [ Mulţumesc pentru tine. Mulţumesc pentru tot. Ba da, eşti foarte special, crede-mă. Ştii că întotdeauna am dreptate.]

Ei/ele, dragii/dragele mei/mele mi-au spus: Eşti puternică, eşti o binecuvântare, eşti frumoasă, străluceşti, eşti o învingătoare, eşti dusă, eşti interesantă, eşti specială, eşti o tocilară [whaaat? :-w], tu realizezi cât potenţial zace în tine?,  sunshine, eşti o minune de fată, eşti o persoană superbă, eşti o prinţesă care străluceşte, toată câtă eşti, eşti stil!... atât de multe văd în tine (lucruri frumoase), şi un aşa potenţial, şi cum Domnul vrea să se folosească de tine... atât de mult mă bucur că te cunosc… Eşti imposibilă, eşti un răspuns la întrebarile mele. Eşti beteagă. [Mulţumesc pentru voi. Mulţumesc din suflet.]

Să nu aveţi impresia că acum mă cunoaşteţi, pentru că nu-i aşa. Aici nu-i decât o mică parte din ceea ce sunt [sau nu]. Mi se pare normal ca pentru început să spun câte ceva despre mine… Şi am zis că ăsta e un mod fain de-a o face. Să-mi amintesc ce mi-au spus [sau m-au lăsat să-mi dau singură seama] într-un anumit moment cei mai importanţi oameni din viaţa mea. Îi iubesc pe oamenii ăştia mai mult decât o să pot să exprim vreodată în cuvinte sau să transpun în fapte… Dar cred că cine vrea să înţeleagă, înţelege: VĂ IUBESC, PREŢIOŞII MEI!!! Şi ştiu că mulţi dintre ei înţeleg... iar cei care nu... trebuie doar să deschidă ochii... :)

De ce blog? Nu mă întrebaţi. Nu îmi place să dau explicaţii... O să aflăm pe parcurs, împreună...