Iubirea e iubire.. își face ea drum.

Uneori prin înșiruiri infinite de cuvinte.. Alteori prin tăceri mai grăitoare decât tot ce a spus până atunci.
Uneori prin ”azi cum ești, prietene? am la dispoziție tot timpul din lume să te ascult. și îmi pasă. cu adevărat.”.. Alteori prin ziduri ridicate pentru a vedea dacă te iubește suficient de mult și dacă e atât cât vrei tu de nebun ca să le dărâme.
Uneori prin două îmbrățișări în cele cinci minute pe care le aveți la dispoziție, în care ți- ai pus tot sufletul.. Alteori prin ”acum aștept. e mutarea ta.”
Uneori prin ”vin la tine. acum caut autobus.”.. Alteori prin ”când vii la mine? îți caut eu autobus. doar să vii.”
Uneori prin cutii pline cu prăjituri.. Alteori prin împărțirea unui pahar cu apă rece.
Uneori prin ”stau lângă tine.”.. Alteori prin ”mă îndepărtez puțin, ca să te pot observa.”
Uneori prin zâmbete.. Alteori prin lacrimi.
Uneori printr- un cântec trimis pentru a vedea dacă va stârni trăirile pe care le vrei tu stârnite.. Alteori abținându- se să trimită un cântec, știind că va fi prea grăitor.
Uneori printr- o poezie trimisă.. Alteori prin ”am să păstrez poezia asta până când va fi pregătit să o citească.”
Uneori vorbind zilnic, măcar trei cuvinte.. Alteori prin tăceri de zile și nopți întregi.
Uneori prin ”îmi dai o zi măcar în care să facem ca mine?”.. Alteori prin ”bine, facem ca tine. tu ești cel mai important.”
Uneori spunând tot ce are pe suflet.. Alteori înghițindu- și cuvintele. cu tot cu lacrimi.
Uneori prin ”pot să fiu suficient de puternică pentru doi.”.. Alteori prin ”am nevoie să fii tu puternic pentru amândoi.”
Uneori prin ”distanța chiar e doar un număr care nu poate schimba nimic esențial.”.. Alteori prin ”ești prea departe și nu mai vreau așa.”
Uneori prin ”dă- mi șansa asta și îți promit că nu ai să regreți nici o clipă.”.. Alteori prin ”bine, dacă tu vrei, renunțăm. înainte de a începe chiar.”
Uneori prin tachinări.. Alteori prin supărări. pentru că doar cei pe care- i iubești te pot supăra.
Uneori prin ”ce bine că ai apărut în viața mea.”.. Alteori prin ”viața mea ar fi mai ușoară fără tine în ea. dar nu la fel de frumoasă. și provocatoare.”
Uneori prin ”pot să- ți spun și acum ce zi a fost când ne- am văzut prima dată.”.. Alteori prin ”nici nu mai știu cum și când ai apărut în viața mea. dar bine că ai făcut- o.”
Uneori prin ”pot să te iubesc și să te fac fericit ca nimeni altcineva de pe pământul ăsta. doar să ai curaj să mă lași.”.. Alteori prin ”fericirea ta e cea mai importantă pentru mine. și știu că asta poate presupune și să fie departe de mine.”
Uneori prin sacrificiu din partea ei.. Alteori prin dorința arzătoare de- a găsi pe cineva gata să se sacrifice pentru ea.
Uneori prin  luptă.. Alteori tot prin luptă. pentru că atunci când iubești- lupți. altă variantă nu există.
Uneori prin ”toate gândurile mele duc la tine.”.. Alteori prin ”aș vrea măcar un semn că te- ai gândit la mine azi.”
Uneori prin priviri pline de sens.. Alteori prin încercarea de a- ți fura atenția măcar pentru o clipă.
Uneori prin ”aveam alte planuri. dar mai bine renunț la ele decât la tine.”.. Alteori prin ”crezi că merită să mă aștepți să- mi îndeplinesc și visul ăsta?”
Uneori prin completări.. Alteori prin antiteze.
Uneori prin ”hai să încercăm. ce avem de pierdut?”.. Alteori prin ”și dacă am să te rănesc?”
Uneori prin ”te- aș putea asculta o viață întreagă. și să nu mă satur”.. Alteori prin ”m- aș arăta cum nu m- am arătat nimănui până acum. ca să vezi cum sunt când iubesc.”
Uneori prin ”pasiunea ta pentru Cristos m- a cucerit. în primul rând și pentru totdeauna. pentru că în lumina asta, tot ceea ce ești- e frumos.”.. Alteori prin ”hai să stoarcem împreună tot ce putem din pasiunea noastră pentru Cristos. și să facem lumea asta mai bună. fiind noi mai buni, mai altfel.”
Uneori prin ”nu te las să renunți la nimic pentru mine.”.. Alteori prin ”renunț la ideea mea de libertate pentru tine.”
Uneori prin ”aș vrea să stau în brațele tale pentru totdeauna.”.. Alteori prin ”m- aș face covor de iubire la picioarele tale. să nu mai simți nimic din ce doare pe lumea asta.”
Uneori prin ”iubesc întregul pe care- l formezi tu.”.. Alteori prin ”aș vrea să simți că eu sunt elementul care- i lipsește întregului tău pentru a putea fi întreg. ceva nu sună bine, dar înțelegi ideea.”
Uneori prin soare.. Alteori prin furtună.
Uneori prin ”aș vrea să dau timpul înapoi.”.. Alteori prin ”nu regret nimic. aș face la fel.”
Uneori prin naturalețea cu care îți dă de înțeles că îi ești important.. Alteori prin îndârjirea cu care încerci tu să o faci să- și schimbe sentimentele pentru tine. că ți- e ție teamă de cum ți- ar putea schimba viața.
Uneori prin răbdare.. Alteori prin nerăbdare. cu dat din picioare.
Uneori prin flori.. Alteori prin spini.
Uneori prin plecări.. Alteori prin întoarceri. pentru totdeauna.
Uneori prin ”încep să radiez de bucurie doar gândindu- mă la tine.”.. Alteori prin ”plâng de fiecare dată când mă gândesc la tine. pentru că ești prea departe. și prea doare.”
Uneori prin ”am făcut atâtea planuri pentru noi.”.. Alteori prin ”aștept să fii și tu pregătit, pentru a ne face planuri împreună.”
Uneori prin ”îmi place lucrul ăsta. putem să- l facem?”.. Alteori prin ”nu- mi pasă ce fac, atât timp cât sunt cu tine.”
Uneori prin ”te iubesc. și asta mă umple de energie. și de inspirație. și de bucurie.”.. Alteori prin ”te iubesc. și asta mă secătuiește de puteri. și mă golește. dar nu mă oprește.”
Uneori prin ”ai să realizezi tu într- o zi.”.. Alteori prin ”ce mă bucur că nu ai renunțat la mine atunci când ți- am spus că nu am chef. și am încercat să te îndepărtez.”
Uneori prin ”am să te aștept atât cât ai nevoie.”.. Alteori prin ”mor de dor. mai e mult?”
Uneori prin tot ce nu poate să spună.. Alteori prin ”totul sau nimic.”
Uneori prin încăpățânare.. Alteori prin ”aș vrea să mă ajuți și tu puțin.”
Uneori prin lucruri doar de ei știute.. Alteori prin tot ce- i vine să strige de pe acoperișuri.
Uneori prin tot ce descoperă nou în celălalt.. Alteori prin faptul că are impresia că- l cunoaște dintotdeauna.
Uneori prin tot ce este gata să investească.. Alteori prin ceea ce și- ar dori să primească.
Uneori prin ”vreau să fiu cu tine.”.. Alteori prin ”vreau să vrei să fii cu mine.”
Uneori prin ”păstrez fiecare cuvânt al tău strâns legat de inima mea.”.. Alteori prin ”e mai bine pentru amândoi să uităm ce am spus. cum am spus.”
Uneori prin ”atât pot.”.. Alteori prin ”am să mut și munții pentru tine.”
Uneori prin ”îmi ești aici și când nu ești.”.. Alteori prin ”nu vreau să te pierd.”
Uneori prin ”pur și simplu nu știu ce să- ți spun.”.. Alteori prin ”hai să mai încercăm o dată. de acum.”
Uneori prin ”ești ciudată. nu te înțeleg.”.. Alteori prin ”ești ciudată. și tocmai asta îmi place la tine.”
Uneori prin ”vreau să te cunosc pe tine, cea adevărată.”.. Alteori prin ”mi- e teamă că am să mă îndrăgostesc, dacă ai să mi te arăți în toată profunzimea ta. și n- am să vreau să te mai las. și mi- e teamă.”
Uneori prin ”dacă nu sunt suficient de bună pentru el?”.. Alteori prin ”dacă nu sunt suficient de puternic pentru ea?”
Uneori prin ”vreau să te protejez. să am grijă de tine.”.. Alteori prin ”aș fi cel mai binecuvântat să fii tu cea care are grijă de mine. pentru totdeauna. știu că m- ai copleși.”
Uneori prin ”nu vreau ceva care să dureze mai puțin decât pentru totdeauna.”.. Alteori prin ”și dacă ai să te plictisești?”
Uneori prin ”nu mă lua de mână decât dacă ești gata să mă ții pentru totdeauna. să nu- mi mai dai drumul niciodată.”.. Alteori prin ”nu vreau jumătăți de măsură. și planuri b.”
Uneori prin bubuitul inimii care pare că vrea să- ți spargă pieptul.. Alteori prin faptul că uiți să respiri.
Uneori prin ”nu mai pot de dragul tău.”.. Alteori prin ”aș vrea să te poți vedea prin ochii mei.”
Uneori prin ”aș renunța la orice ca să te am.”.. Alteori prin ”de fapt nu renunț la nimic. avându- te pe tine am totul.”
Uneori prin ”ți- aș putea repeta de un infinit de ori, până ai înțelege.”.. Alteori prin ”puteai înțelege de la primele cuvinte, atât e de simplu.”
Și orice ar fi, oricare ar fi prețul.. întotdeauna, dar întotdeauna, iubirea va găsi drumul. lung sau scurt. drept sau plin de ocolișuri. umblat și de alții sau croit de ea. prin locuri cunoscute sau necunoscute. la lumină sau prin întuneric. care urcă sau care coboară. nu contează. îl va găsi. și va merge pe el până la capăt. pentru că iubirea nu renunță.
Și poate că drumul iubirii e drumul pe care, dacă nu te doare, înseamnă că faci ceva greșit..

Curaj, inimă. Și la drum. Cu iubire.

7 (șapte!) ani de când...

Lumea mea s-a prăbușit, fără să mai rămână absolut nimic întreg în ceea ce eram... s-a prăbușit la auzul cuvintelor ”ai cancer!”... Îmi venea să-i strig medicului cât puteam de tare că eu am toată viața înainte, am prea multe visuri de dus până la capăt, prea multe planuri pe care le vreau înfăptuite, că simt că viața mea abia începe... deci nu am cum să am cancer. Dar la așa veste până și cuvintele te părăsesc... Rămâi doar cu un infinit de întrebări pe care nici măcar nu le poți verbaliza în momentul ăla, pe fundal de lume prăbușindu-se. Degeaba mi-a spus medicul că șansele să mă fac bine sunt aproape de 100%... nu l-am mai auzit. Dacă mă întrebi detalii din ziua aia, prea multe nu pot spune... Îmi amintesc doar cum m-am simțit, și asta nu prea se poate explica în cuvinte.

Au trecut șapte ani, și dacă mă uit în urmă, la toate prin câte am trecut de atunci... încă îmi e greu să cred că eu am fost acolo. Și acum sunt aici, așa cum sunt. 

Le spuneam duminică celor de la mine din biserică de faptul că azi nu am ce să sărbătoresc... și așa e. Dar acum, după 7 ani, data de 21 aprilie există pentru mine doar pentru a-mi aminti că urmează data de 21 octombrie... dată la care am ce să sărbătoresc. Dacă îmi spuneai atunci că va veni și ziua în care voi auzi că nu mai am cancer, aș fi crezut și nu prea... Dar acum pot să spun că, atunci când îți pui încrederea în Dumnezeu, El va face ca tot ce se întâmplă să fie spre binele tău. Indiferent că va trebui să aștepți zile, săptămâni, luni sau ani. Să ai încredere în El. Dacă acum te afli în momentul ”21 aprilie” al vieții tale... ai încredere că va veni și momentul ”21 octombrie”. Eu sunt dovada vie a acestui fapt. Oricât de greu de crezut ți se pare acum (te înțeleg, și eu simțeam la fel atunci), lasă-te în voia Lui. Doar lucruri incredibile ți se vor întâmpla atunci când stai lângă El, no matter what. 

În primul rând îmi spun mie lucrurile astea... pentru că azi (la fel ca în aproape fiecare zi, de un an și ceva încoace), merg cu flori la mormântul Taniei... Și dacă nu aș crede că foarte curând va veni ziua în care o voi strânge din nou în brațe, fără teama că va mai exista ceva ce să ne despartă... nu aș mai face nici un pas înainte, aș fi disperată, viața mea nu ar mai avea sens. Dar la cimitir merg doar în mod simbolic, să stau în liniștea de care am nevoie... pentru că minunea mea nu a fost și nu e acolo. Pentru că aștept cu toată încrederea acel ”21 octombrie”, care pare că vine după un nesfârșit ”21 aprilie”. Pentru că ”Hristos a fost înviat din morți, El fiind primul rod dintre cei care au adormit.” Și credința asta nu mi-o va zdruncina nimeni și nimic din lumea asta.

”Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, după marea Lui îndurare, ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morți, și la o moștenire nepieritoare și nepângărită, care nu se ofilește și care este păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă. În ea, voi vă bucurați nespus, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, pentru ca testarea credinței voastre, cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc, să aducă laudă, glorie și onoare la descoperirea lui Isus Cristos. Pe El voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, chiar dacă acum nu-L vedeți, și vă bucurați nespus, cu o bucurie de nedescris și glorioasă, pentru că primiți, la capătul credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.” [1 Petru 1: 3- 9]

Povești tatuate..

După aproape 7 ani, încă mai sunt oameni care mă atenționează că am două puncte albastre... pe gât, și puțin mai jos. În urmă cu 7 ani le ascundeam foarte bine, iar dacă se întâmpla cumva să le vadă cineva și să întrebe despre ce-i vorba, schimbam repede subiectul. Acum pot să fac mișto pe seama asta, și le spun că sunt doar limitele în care îmi voi face tatuajul mult dorit. O glumă dulce- amară... Pentru că acele două puncte albastre tatuate pe pielea mea îmi vor aminti întotdeauna că a fost o vreme când am luptat cu cancerul. Și chiar dacă acum privesc atât de diferit tot ce s-a întâmplat atunci, nu pot să neg că n-a fost aproape cea mai grea perioadă din viața mea. Ar fi rămas în mintea mea și fără acele puncte, clar, dar am ajuns să cred că mi-au rămas acolo pentru ca prin intermediul lor să am ocazia să le spun celor de lângă mine partea asta din povestea mea... uite, asta-s eu, asta a făcut Dumnezeu în viața mea, atât de diferită sunt, să nu te aștepți să fiu la fel cu alții, nu mă menaja- sunt suficient de puternică...
Am realizat că, la început, subiectul ”cancer” e atât de interesant pentru cei de lângă tine, încât ar fi în stare să te sufoce încercând să afle cât mai multe detalii... Unele intenții chiar sunt bune dar asta nu te face să te simți mai puțin sufocat. Ajungi la un moment dat să nu mai faci altceva decât să răspunzi întrebărilor celor din jur. Toți sunt curioși, toți ”te înțeleg”, toți vor să participe cumva la ceea ce ce întâmplă în viața ta. Toți au descoperit empatia. Dar cu timpul interesul se estompează... Și poate că așa e normal. Pentru că fiecare ne avem ”tatuajele” noastre... mai mult sau mai puțin vizibile pentru cei de lângă noi. Și deși nu ar trebui să fie așa, oricât de interesante ne par tatuajele celorlalți, tot la ale noastre ne întoarcem...
Dacă mă vezi dornică să-ți povestesc despre tatuajul meu, ascultă-mă. Mai ales dacă a fost un moment în care mă sufocai că vrei să-mi afli povestea. Apoi te-ai luat cu viața... cu alte tatuaje mai interesante, care nu însumau atâta durere în ele. Știu că al meu îți ridică multe semne de întrebare. Știu că nu spune o poveste frumoasă. Pentru că durerea nu e frumoasă. Știu că nu te face să ți-l dorești și tu. Știu că e incomod, că nu știi cum să reacționezi, ce să-mi spui. Pentru că nu cere complimente. Dar să știi că noi, cei cu cele mai dureroase tatuaje, am trecut de faza în care căutăm înțelegere. Pe mine chiar mă enervează să te aud spunându-mi că înțelegi. Nu mă înțelege, doar ascultă-mă și reacționează normal. Spune-mi că habar nu ai ce să îmi spui, nu mă lua cu citate/ versete pe care nici măcar nu le înțelegi. Și mai ales, nu mai face promisiuni pe care știi de la început că nu le vei onora. Serios, tatuajul meu nu e pentru a atrage atenția, e pentru a-mi spune povestea. Și n-ai să mă vezi niciodată încercând să-l evidențiez în vreun fel. Va rămâne doar pentru cei care vor să-l vadă. Iar povestea din spatele lui e doar pentru cei dornici să o audă.
Dacă la început îmi era rușine cu el... acum pot să spun că mă bucur că îl am. Pentru că de fiecare dată când îl văd îmi amintesc că sunt mult mai puternică decât cred eu. Pentru că e parte din mine și chiar dacă dobândirea lui a fost extrem de dureroasă, a adus în viața mea o lecție prețioasă. Și știu că semnele externe au rămas și pentru a-mi aminti că e de datoria mea să spun povestea mai departe, celor care vor să o audă. Deși, după aproape 7 ani, nu mai e atât de interesant... de obicei rămâi tu cu el... și povestea voastră.

Tatuajul tău ce le spune celor din jur?

Nu poți să ai parte decât de acea dragoste pentru care lupți.. [Iubesc cât îmi poate duce inima. Și inima mea poate duce mult..]

Tu alegi. Tu știi (chiar dacă unii au nevoie de mult timp până realizează asta) ce meriți. Tu știi cât ești capabilă să oferi, cât de departe poți să mergi pentru și alături de cel pe care-l iubești. Tu hotărăști ce loc să ocupe dragostea în viața ta. Tu îți impui sau nu limite- pentru că, atunci când iubești, nimeni altcineva nu poate să facă asta. Iar acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care îți pot spune de ce fel de dragoste vei avea parte..

Acea relație de dragoste în cadrul căreia te dăruiești complet, în care celălalt e pe primul loc și în care dorința ta cea mai mare e să-l vezi pe el fericit și împlinit. Să știi că ești dispusă să muți munții din loc pentru el. Să faci numărul de km să nu mai conteze. Să-i amintești cât de des poți de ce te-a ales pe tine și te-a determinat să-l alegi pe el (și poți oricând). Să fii acolo oricând. Să nu renunți.

Acea dragoste pe care vrei să o împărtășești cu cineva care ESTE, nu care ARE. Cu cineva care emană prin tot ce spune și face și este caracterul lui Cristos. Cu cineva care îți demonstrează că își cunoaște valoarea. Și o cunoaște și pe a ta. Cu cineva care știe ce înseamnă valoarea, onoarea, respectul, promisiunea ținută, dăruirea, maturitatea, încrederea, sinceritatea, munca.

Acea dragoste pentru care te pregătești să fii- înainte de a aștepta să ai parte.

Acea dragoste despre care știi că va fi pentru totdeauna. Pentru că asta nu se întâmplă, ci se construiește. Și tu ești gata ”să-ți sufleci mânecile” și să te apuci de treabă. Și ai ales pe cineva despre care știi că va lucra cot-la-cot cu tine. Va fi multă muncă, dar știi de ce ești capabilă atunci când iubești. Nimic nu e prea mult, nimic  nu e prea puțin.

Acea dragoste pentru care ești gata să aștepți. Cât va fi nevoie. Cu toată durerea implicată. Cu toate întrebările fără răspuns.

Acea dragoste care te face să renunți la fericirea din momentul ăsta (ce dacă ai așteptat un an întreg să se întâmple și acum dai înapoi?) pentru momentul în care va trebui să să-l privești în ochi și să-i spui cu toată sinceritatea ”te-am așteptat pe tine.. cu tot ce sunt”. Durerea de moment (pentru că renunți la ceva ce la un moment dat îți doreai mai mult ca orice pe lume) va păli în fața bucuriei de-o viață (pentru că vei fi onorată pentru totdeauna pentru alegerile înțelepte făcute).

Acea dragoste care te va face să crești zilnic. Care te va provoca să fii cea mai bună variantă a ta.

Acea dragoste pentru care renunțarea nu e o opțiune. Nici măcar ultima. Pentru că lupta se duce până la capăt. Chiar dacă va fi ultimul lucru pe care-l faci.

Acea dragoste în care ierarhia e El, tu și eu.

Acea relație de dragoste în care numeri fiecare secundă care vă desparte, dar le faci infinite pe cele petrecute împreună.

Acea dragoste care te face să te simți în siguranță. Pentru că știi că în acea îmbrățișare nu ți se poate întâmpla nimic rău.

Acea dragoste pe care o vei împărtăși nu cu cineva care va iubi ca tine, ci cu cineva care te va iubi pe tine. Și chiar dacă nu va fi tot timpul cum vrei tu, va fi întotdeauna ceea ce ai nevoie.

Acea dragoste pe care o vei împărtăși cu cineva pe care nu vei dori să-l schimbi, pentru că știi că se va schimba singur, de dragul tău. La fel cum tu te vei schimba de dragul lui.

Acea dragoste în care încrederea totală acordă libertate totală. Pentru că atunci când iubești, doar gândul că ai putea să-l rănești pe celălalt te doare.

Acea dragoste care, chiar dacă te împresoară, te învăluie din toate părțile, tot te face să simți că poți zbura oricând.

Acea dragoste pentru care nu există termenii nu știu, nu vreau, nu pot.

Acea dragoste care face ca și cele mai simple lucruri făcute împreună să pară minuni.

Acea dragoste despre care știi că trebuie păstrată la umbra crucii. Și totul va fi bine. Și nimic peste puterile voastre de-a răzbi..

Acea dragoste despre care ai putea vorbi la nesfârșit, fără să te saturi.. și tot ai simți că acele cuvinte sunt prea sărace să exprime tot ce simți..

Acea dragoste care aduce mai aproape de voi Cerul.. și apoi, într-o zi, o veți lua cu voi, dincolo de nori.

Sau... poți să te mulțumești cu mai puțin. Cu ce vine, când vine, de la oricine va veni. Să nu fii dispusă să faci sacrificii, să lupți, să te pregătești, să aștepți. Să nu știi ce meriți. Să o numești dragoste, dar să nu aibă nimic de-a face cu ea. Să continui să te minți că e bine și așa... tu cu ale tale, celălalt cu ale lui... singuri împreună. Sau să renunți fix când apare prima problemă serioasă. Să nu ai nici un fel de principii pe baza cărora să construiești. Să fii azi aici și mâine dincolo și să-i spui dragoste.

Cred că dragostea de care avem parte fiecare dintre noi e alcătuită și din suma a ceea ce suntem sau nu dispuși să facem pentru ea. Adică va fi dragoste adevărată sau ceva numit dragoste. Diferența o face fiecare în dreptul lui, prin alegerile pe care le face..

Anul 2013 este anul meu preferat!

Oricât de paradoxal sună asta pentru voi, cei care-mi cunoașteți cât de cât povestea, pot să declar anul 2013 anul preferat din viața mea. Pentru că am fost cea mai bună variantă a mea. Pentru că mi-am dovedit că sunt capabilă de iubirea aia până la lepădarea de sine. Pentru că mi-am demonstrat că, punând pe altcineva mai presus de mine, nu pot decât să devin mai bună. Nu pot decât să-mi schimb complet viața. Și să schimb și alte vieți. Pentru că mi-am depășit limitele. Și am fost mai conștientă ca oricând de prezența Lui la fiecare pas. Pentru că, deși am ajuns la finalul anului epuizată din toate punctele de vedere, nu aș da pentru nimic în lume toate experiențele prin care am trecut, tot ce am făcut, tot ce am învățat, alături de minunea mea și de oamenii care au ales să fie alături de mine. Pentru că am avut impact în niște vieți. Pentru că oricât de insuportabil de greu a fost, îmi aveam minunea cu mine.
Pentru că, de atunci încolo, toți cei care se știu iubiți de mine pot avea încredere că se pot baza pe mine în cele mai negre momente. Pentru că, la diferite niveluri, aș fi în stare să fac multe din lucrurile pe care le-am făcut pentru Tania, pentru oricare dintre cei pe care-i iubesc. (Aș fi ipocrită să susțin că aș face TOT ce am făcut pentru ea pentru TOȚI oamenii din viața mea.) Dar știu că pot să merg tare departe alături de un om pe care-l iubesc. Pe demonstrate. Și mai știu că un lucru pe care-l susțin despre mine- și anume faptul că sunt o excepție de cele mai multe ori- e adevărat. De ce? Pentru că în decursul anului cu pricina mi-au spus/scris o grămadă de oameni că ei n-ar fi capabili să facă ceea ce făceam eu. Și că nici nu mai cunosc pe altcineva care să o facă. Evident că mi-am spus atunci că exagerează, că mă încurajează și ei cum pot. Dar cu trecerea timpului am realizat că vorbeau serios. Asta nu mă face să mă simt specială, ci foarte tristă. În situația asta chiar mi-ar plăcea să fac parte dintre cei mai mulți.
Au fost oameni care, chiar dacă mă cunoșteau cât-de-cât, au fost uimiți de unele din alegerile mele de anul acela... mi-am pus pe pauză studiile, am refuzat 3 oferte de muncă (dintre care 2 în străinătate) într-o perioadă în care unii erau disperați să găsească ceva, am uitat că trebuie să mănânc, să mă odihnesc, să am grijă de mine și poate am dat cu piciorul șansei de a fi cu un om- minune.. și multe altele. Totuși, singurul lucru pe care l-aș schimba dacă aș putea să dau timpul înapoi, ar fi că aș sta și mai mult cu Tania și aș face și mai multe pentru ea.. Pentru că toate cele la care am renunțat de dragul ei, mi se vor da de acum încolo (unele le-am primit deja) în moduri care le va face și mai extraordinare și neprețuite.. dar pe EA nu o voi mai avea decât de partea cealaltă a Cerului. Iar faptul că o am pe ea acolo nu mă face decât să-mi doresc să mă consum în continuare doar pentru ceea ce știu că voi putea lua cu mine, cand va veni și rândul meu să plec.. iar aceștia sunt oamenii din viața mea.
Anul 2014 a fost cel mai urât an din viața mea. Pentru că a trebuit să accept să trăiesc cu absența fizică a ființei ce o iubesc atât de mult. Pentru că am învățat fiecare piatră și groapă de pe drumul până la cimitir. Pentru că a trebuit să fiu puternică când nu m-am simțit deloc așa. Pentru că am primit vești greu de acceptat despre oameni pe care-i iubesc. Pentru că m-am simțit inutilă, după ritmul în care mă obișnuisem să trăiesc anul precedent. Pentru toate lecțiile dureroase pe care am continuat să le primesc. Pentru toate bla-bla-urile pe care a trebuit să le ascult/citesc. Pentru toți ipocriții cărora a trebuit să le zâmbesc. Pentru faptul că mulți oameni de lângă mine n-au vrut să înțeleagă că după toate prin câte am trecut nu mai pot să fiu la fel, că nu pot ”să trec peste” după câteva luni sau câțiva ani. E ceva cu care voi trăi toată viața. Și e strict alegerea mea ce fac cu experiența asta, cum mă leg de ea, cum mă raportez la ea. Și e Unul singur care mă poate ”trage de mânecă” când greșesc. Pentru toți cei care insistă în compararea poveștii mele cu a altora. Pentru toate sfaturile tâmpite primite. Pentru toate tăcerile. Și pentru atât de multe altele...
Dar... știu că dacă am trecut prin acești doi ani, pot să trec peste orice va veni în viața mea. Împreună cu Isus, purtată pe brațe de El, copleșită de iubirea și atenția Lui.. deplin încredințată că toate lucrurile lucrează împreună spre binele meu, și că nimic nu mă poate despărți de dragostea Lui. Și asta e tot ce trebuie să știu ca să pot merge înainte, împlinind chemarea Lui pentru viața mea.  Pentru că am cerut ca anul 2015 să fie anul nostru, al meu și-al Lui. Să mă ducă mai aproape de El ca niciodată. Și știu că voi primi ce am cerut. Și mai știu că anul acesta va fi anul în care voi folosi lecțiile învățate în acești doi ani pentru a-i ajuta pe cei de lângă mine. Și mai știu că voi lupta ca niciodată până acum să fiu ce am fost creată să fiu. Pentru că Visul Lui pentru mine e unic și nu poate fi îndeplinit de nimeni altcineva.