“Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta…” [Ioan 16:12]
Sunt copleşită… Mă gândesc la
El, Cel care a rostit aceste cuvinte, Cel mai Frumos dintre
oameni… El e Eroul meu. După sacrificiul suprem, după cea mai extraordinară
declaraţie de dragoste, exact când îmi zic că nu mai e nimic de spus pentru a
susţine afirmaţia “ai preţ în ochii Mei”… descopăr că, de fapt, e doar începutul
a ceea ce mă aşteaptă. Încep să mă întreb… dacă acum, când deschid scrisoarea
Lui de Dragoste către mine, mă-nfior citind cuvintele-I pline de farmec, cum o
să fie când o să stau la pieptul Lui şi-o să-mi şoptească cuvintele pe care “acum
nu le-aş putea purta”?… Mă gândesc la încărcătura acelor cuvinte… Cred că fac
parte din categoria cuvintelor pe care le caut, dar nu le găsesc, atunci când
vreau să-I spun Lui sau unor oameni din viaţa mea ce-nseamnă pentru mine. Şi
cred că acele cuvinte nu există… De fapt
ele există, dar acum înţeleg că ele ar exprima prea mult… Ar fi ceva ce ar
depăşi înţelegerea noastră şi poate le-am folosi în moduri greşite. La urma- urmei şi cuvintele pot să ucidă...
Mă umple de
bucurie promisiunea asta, printre toate celelalte, că după toate lucrurile
extraordinare care ne-au fost spuse de El, ne aşteaptă altele, mai
spectaculoase, acolo Acasă… Îmi place atât de mult că El îşi
susţine cuvintele prin fapte... Era pe cruce, cu braţele larg deschise, şi mi-a spus:
"Uite, atât de mult te iubesc, încât mai bine mor decât să trăiesc fără tine!"
Îmi amintesc că Tu mi-ai spus că iubirea doare… Nu mă
aşteptam la aşa durere, recunosc… Dar vreau să cred din toată fiinţa mea că
merită sacrificiul… Tu ai făcut la fel…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu