O
cheamă Hadassa. Are 21 de ani şi o viaţă cam complicată în momentul ăsta. Dar e,
totuşi, o luptătoare. S-a obişnuit să fie catalogată “ciudată”. La început asta
o supăra puţin, acum îi place, pentru că e conştientă în ce constă ciudăţenia
ei. Şi cine are ochi de văzut, vede! Cine nu, pierde! Şi-a promis acum ceva
timp că nu o să mai lase pe nimeni să se apropie prea mult de ea, pentru că a
observat că cei de lângă ea nu pot să o înţeleagă cu adevărat… A fost rănită de
prea multe ori ca să mai aibă încredere în oameni. De când se ştie visează la
un prieten adevărat, are o idée a ei despre cum ar trebui să fie, dar nu a
întâlnit până acum acea persoană… Între timp, a învăţat că trebuie să iubească
oameni reali, nu ideali, aşa că a hotărât să iubească, să iubească şi iar să
iubească. A lăsat încet, încet, anumiţi oameni, care au reuşit să îi câştige încrederea,
să se apropie de ea, să o cunoască aşa
cum e în realitate, dar tot nu a ajuns la nivelul ăla de prietenie la care
visează de foarte mult timp. Are prieteni pe care îi iubeşte enorm şi ştie că şi
ei pe ea… Dar tot mai visează… Şi în viaţa ei există câteva evenimente care îi
dau dreptul să creadă că nimic nu e imposibil atâta timp cât ştii cine e
Sprijinul tău şi îţi pui toată încrederea în El. De-asta nu încetează să
viseze! A văzut cu proprii ochi cum imposibilul se transformă în posibil când
crezi din tot sufletul! A citit undeva că Dumnezeu nu îi aduce în viaţa noastră
pe oamenii pe care îi vrem noi, ci pe cei de care avem nevoie… Şi uitându-se
puţin în urmă realizează cât de adevărat e acest lucru pentru viaţa ei… Deşi
i-ar fi plăcut să trăiască în alte timpuri, mai pline de poveste şi farmec,
trăieşte totuşi în secolul ăsta, aşa că multe lucruri se întâmplă în viaţa ei oarecum
conform zilelor pe care le trăieşte. Viteză, tehnologie, emailuri trimise în
grabă, superficialitate… Le-ar da oricând pe o plimbare în parc, scrisori,
sinceritate, profunzime… Dar trăieşte în secolul în care oamenii se cunosc şi
prin intermediul internetului… Nu îi neagă importanţa, dar până la un punct,
totuşi… Aşa l-a cunoscut şi ea pe Christopher acum 3 ani… I se pare că a trecut
o veşnicie de atunci… Deşi îi despart 250 de km, are mai multe amintiri cu el
decât cu prietenii care sunt lângă ea… S-au înţeles încă din primul moment, dar
nici unul dintre ei nu visa că o să ajungă aici… Sunt atâtea amintiri încât ar
putea să scrie un roman în 5 părţi despre prietenia lor, dar azi se rezumă la
amintirea zilei de 1 iulie, de acum doi ani… Atunci s-au întâlnit pentru prima
dată… Îşi aminteşte ca şi cum ar fi fost ieri. Ea a trecut pe roşu. El nu o
vedea. Au vorbit la telefon până au ajuns faţă în faţă. Ea era colorată. El
alb- negru. Zâmbea. Primul hug. El a început cu complimente aşa drăguţe. Ea nu ştia
ce să îi spună. El îi punea multe întrebări. Ea îi dădea răspunsuri de jumătate
de oră pentru fiecare întrebare. Se simţea atât de liberă în prezenţa lui,
putea să fie, în sfârşit, ea însăşi, fără să îi fie teamă că va fi criticată. Pur
şi simplu simţea că el o înţelege. A întrebat-o ce vrea să facă. I-a zis că nu-i
pasă, acum că s-au întâlnit. A râs. Zicea că glumeşte. A dus-o în locul lui
preferat, unde au stat şi au povestit multe ore, de parcă se cunoşteau de-o
viaţă… Înainte să plece i-a zis să “o acopere”, că vrea să ia capacele de la
sticle, ca amintire. A zis că-i ciudată. Spune-i ceva nou. L-a luat doar pe-a
lui. Au râs. I-a cumpărat bilet. Ei au o “problemă” cu biletele. Şi-au luat
rămas-bun fără să viseze atunci ce avea Domnul pregătit pentru ei… Şi a fost
perfect. Ei i-a întrecut orice aşteptare. I-a oferit exact ceea ce avea nevoie
odată cu prietenia lui sinceră…
Deşi
i-ar plăcea ca azi să-i scrie o scrisoare, o să se rezume totuşi, la un e-mail,
în care să îi spună: “Mulţumesc că ai rămas! Mulţumesc că ai ştiut să priveşti
dincolo de aparenţe! Mulţumesc pentru cuvinte, tăcere, zâmbete, lacrimi,
încurajări, nopţi nedormite, amintiri preţioase, mulţumesc pentru schimbarea pe
care ai adus-o în viaţa mea... Mulţumesc că ai ştiut să fii prietenul adevărat
pe care nu l-am avut niciodată până să te cunosc… Thank you for the time of my
life! Prietenia ta îmi îmbogăţeşte sufletul! You= Priceless gift for my life! I
am happy and filled with love because of you. >:D< ♥ Mulţumesc că
nu i-ai lăsat pe cei care nu ne-au înţeles niciodată, să ne strice prietenia. Mulţumesc
că nu i-ai luat în seamă pe cei care nu pot să înţeleagă că între un băiat şi o
fată poate să existe DOAR o relaţie de prietenie aşa frumoasă cum e a
noastră! Mulţumesc pentru absolut orice moment
care alcătuieşte prietenia noastră. Mulţumesc pentru tot ce ai investit în
prietenia noastră. Mulţumesc că ai fost lângă mine când toţi ceilalţi au
plecat. Mulţumesc că mi-ai zis tot timpul ce crezi despre mine cu adevărat.
Mulţumesc că nu m-ai lăsat să renunţ. Mulţumesc că ai avut curajul să mă vezi
aşa cum sunt. Mulţumesc că eşti fratele meu mai mare.” [Dedicaţie:
"melodia noastră." :)) and your favourite place. :)] >:D<>:D<<3<3:*:*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu