Trebuie să fii puternică pentru a- ţi permite să iubeşti în felul ăsta... Cu adevărat, adică!

"- Ai să mă ai lângă tine?
 - Mai întrebi? În dreapta, în stânga, înainte, înapoi. Tu eşti zidul înflorit al captivităţii mele.
 - Nu. Nu spune- aşa... Nu vreau să fiu numele captivităţii tale. Nici tu, al captivităţii mele.
 - Nu? tresărise el.
 - Sigur că nu. Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e o umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să- ţi limitez viaţa numai la mine. N- aş avea nici o bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu- ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea şi numai a mea. N- o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber de- a trăi aşa cum crezi. Prietenii tăi, profesia ta, scrisul tău, capriciile tale îţi aparţin. Nu- ţi cer nici un sacrificiu. Vrei să te retragi la tine în birou, retrage- te. Vrei să meditezi singur, meditează. Vrei să fii numai cu bărbaţi la club, du- te. Fii alături de mine, aşa cum ai fost înainte de- a mă cunoaşte.
 - ... dar sunt alt om! Tu- mi ceri să redevin ceea ce am fost înainte de tine.
 - Nu. Eu îţi cer, adică te rog, să fii tu. Să nu mă ai lângă tine ca o constrângere, fiindcă atunci ţi- ai ucide dragostea şi m- ai ucide şi pe mine. Mă iubeşti?"

(Ionel Teodoreanu)