Da… deci am putea spune că
acum 22 de ani s-a născut o ciudată extraordinară, din punctul de vedere al
multora, inclusiv al meu… haha. Azi îmi permit să las modestia care mă
caracterizează [vedeţi?? J)] la o parte, că doar îi ziua mea !! De fapt, în fiecare zi e ziua mea… Şi
eu chiar experimentez asta, nu zic doar aşa, pentru că a cam devenit un clişeu
să zici asta, chiar dacă nu simţi cu adevărat ! Eu chiar am învăţat să mă bucur
de fiecare zi, indiferent de ce-mi aduce… Bine, poate am ajuns la practica asta
oarecum puţin forţat, datorită evenimentului ăluia care s-a întâmplat, culmea,
tot în perioada asta, acum 3 ani… Şi
mi-a cam schimbat viaţa… Deci chiar dacă am învăţat să mă bucur de
fiecare zi ca de un dar preţios, trebuie să recunosc că Aprilie e o lună specială
pentru mine… Din două motive… Unul datează de-acum 22 de ani şi celălalt de vreo
3. Adică 6 aprilie 1989 şi 21 aprilie 2008… Pentru că într-o zi de 6
aprilie, Creatorul meu a hotărât să vin, pentru puţină vreme, pe pământul ăsta…
Şi pentru ca Planul pe care El l-a hotărât pentru mine de la întemeierea lumii
ăsteia să se împlinească întru totul, a trebuit să vină şi ziua de 21 aprilie,
19 ani mai târziu… Chiar dacă viaţa mea s-a schimbat foarte mult în ultimii 3
ani, îmi amintesc cu atât de mult drag, încât cuvintele îs sărace să exprime,
de anii dinainte… Şi sunt extraordinar de mulţumitoare că m-am născut în cea
mai faină familie care există în lumea asta. Şi ca şi cum asta n-ar fi o
binecuvântare fantastică pentru mine, m-am mai “pricopsit” şi cu cel mai fain
neam care există… Adică am cei/ cele mai tari bunici, unchi, mătuşi, verişori,
verişoare, nepoţi, nepoate… Şi-apoi, ca o picătură care să umple paharul, am
primit prieteni extraordinari în viaţa mea şi mulţi, mulţi oameni minunaţi… Şi-apoi,
Domnul a ales să mă nasc în cel mai fain loc de pe Pământ, şi ăsta îi cu
siguranţă Căstăul… Recunosc… Îs mândră de familia mea, de neamul din
care mă trag, de prietenii mei, de satul meu… (sper doar să poată spune
la fel despre mine…)
Şi îs, şi mă simt, cea mai binecuvântată dintre pământeni…Şi chiar dacă îs atâtea lucruri pe care nu le înţeleg, şi în momentul ăsta chiar am mai multe întrebări decât răspunsuri, realizez tot mai mult că există atât de multe chestii pentru care să lupt, pentru care să merg înainte, pentru care să mă consum, pentru care să visez, să plâng, să zâmbesc, să-mi deschid larg inima, în care să investesc din ceea ce sunt eu… [paranteză: Cred că înţeleg acum de ce mă iubeşte Isus atât de mult... El poate să îmi vadă şi să îmi înţeleagă inima. “ Şi ştiu acum, că atunci când priveşte în adâncul inimii mele, imaginea a ceea ce vede eclipsează toate slăbiciunile şi defectele mele, în care El oricum nu vede decât un mod extraordinar prin care să-Şi facă desăvârşită Puterea. Cum să nu- L iubesc mai mult decât propria-mi viaţă ?? Închid paranteza.] Da. Mă uit în urmă cu recunoştinţă, şi în viitor cu încredere. Ştiu că şi de acum încolo, la fel cum s-a întâmplat în cei 21 de ani de până acum, deasupra mea va sta-ntinsă O Mână, de cui Străpunsă, dar Stăpână !! Şi dorinţa mea cea mai mare rămâne asta: Cu cât înaintez în vârstă, să mă micşorez mai mult, ca El să crească în mine… Ca atunci când vă uitaţi la mine, să-I vedeţi Chipul… Ca atunci când vorbesc cu voi, să-I auziţi Glasul; ca atunci când tac (şi ştiţi că asta îmi place cel mai mult să fac…), să-I auziţi Inima şoptindu-vă “te iubesc !”; ca atunci când vă zâmbesc, să-I vedeţi Zâmbetul; când plâng alături de voi, să-I vedeţi Lacrimile; când vă îmbrăţişez, să-I simţiţi Braţele puternice înconjurându-vă ca şi cum n-ar mai vrea să vă dea drumul vreodată…
P. S.: Când o să ajungem în Cer, o să aflaţi ce vă ziceam eu de fapt
atunci când tăceam (şi pe unii vă enerva la culme tăcerea mea. Alţii… aţi
învăţat să o acceptaţi)… ;) Şi nu-i moment pe care să-l aştept mai tare !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu