Te Iubesc, Om al Durerii!!

[Din 19 aprilie, 2011, Alba Iulia, Drumul Crucii]

Şi am văzut azi o frântură din ceea ce a fost atunci... Dar chiar şi aşa, ştiind că nici nu se compară cu ceea ce a trebuit să înduri Tu, m-am cutremurat. Şi inima mea s-a rupt în bucăţi mii, când am realizat ce Ţi-am făcut, în ticăloşia mea. Citisem, îmi imaginasem, şi văzusem filme cu Evenimentul, până azi… Dar azi, azi “s-a întâmplat” în faţa mea. Te-am văzut aievea. Şi iubirea ce ţi-o port s-a aprins în mine mai tare ca niciodată… Şi nu pot să înţeleg nici acum şi probabil o să rămână un mister până Te voi vedea faţă în faţă, de ce ai ales să faci asta pentru mine? De ce mă iubeşti atât de mult? Eu Te răstignesc în fiecare zi, dar Tu ştiai că aşa se va întâmpla înainte să Îţi dai viaţa pentru mine, şi totuşi, ai făcut-o, nu ai dat înapoi. Eşti exemplul cel mai elocvent că Iubirea are un Preţ care se cere plătit! Şi iubirea Ta perfectă, care întrece orice pricepere, a presupus sacrificiul suprem! Pentru mine! Nu suport gândul că Cel pe care îl iubesc mai mult decât orice, a trebuit să sufere cel mai mult din cauza mea! Şi cred că azi Ţi-am provocat multe zâmbete când Ţi-am spus că dacă aş fi fost acolo, aş fi mers până la capăt cu Tine. În adevăr, cred că aş fi fost doar un alt ticălos din mulţime. Dar azi mi-am dorit atât de mult să fi fost acolo şi să fi făcut totul altfel.

Şi ca să vorbesc puţin şi de ceea ce s-a întâmplat azi, concret, vreau să zic că… Deşi sunt conştientă că nu a fost nici pe departe aşa cum a fost atunci, totuşi, cei care au pus în scenă Evenimentul au făcut-o cu profesionalism. Au reuşit să transmită foarte bine mesajul, pentru cei care au vrut să înţeleagă. La eveniment au participat oameni şi oameni. Tu ai murit pentru toţi, dar azi, ca şi atunci, nu toţi au vrut să accepte asta. Oare şi-au lăsat inimile acasă? Pentru că, aşa cum spunea Antoine de Saint-Exupery, “Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi.” Şi deşi a fost totul simbolic azi, nu am putut să le înţeleg indiferenţa! Cum să mănânci seminţe ca la spectacol? Cum să râzi ca… M-a durut. Am fost contrariată văzând atitudinea multora şi recunosc că m-am luptat o vreme în alegerea pe care o aveam de făcut: să îi condamn sau să mă rog pentru ei, să încolţească măcar un mic sâmbure de credinţă în inimile lor, să li se deschidă ochii inimii, să vadă cu adevărat! Şi mi-am amintit ce ai făcut Tu, şi am ales a doua variantă…

Şi am plecat acasă cu starea aia ciudată în care un ochi îţi plânge iar celălalt zâmbeşte... Plângând, pentru fiecare lovitură de bici pe care ai primit-o, pentru fiecare spin înfipt în fruntea-Ţi, pentru fiecare picătură de apă care nu Ţi-a fost oferită atunci când Ţi-a fost sete, pentru fiecare strop de sânge vărsat, pentru povara crucii, pentru piroanele bătute în mâini şi picioare, pentru inima zdrobită, pentru durerea insuportabilă, pentru că ai fost Părăsit până şi de Tata… din cauza mea! Şi zâmbind, pentru că ştiu că nu piroanele, ci dragostea te-a ţinut pe cruce. Pentru că m-ai iertat! Pentru că m-ai salvat! Pentru că m-ai vindecat! Pentru că Îţi pasă cu adevărat! Pentru că priveşti adânc în sufletul meu şi mă înţelegi! Pentru că am valoare în ochii Tăi! Pentru că ştii cum am fost creată să fiu! Pentru că ştii că tânjesc să fiu tot mai mult ca Tine, cu fiecare zi ce trece! Pentru că m-ai purtat şi tot vrei să mă mai porţi!  

Şi dorinţa mea rămâne asta: "... să- L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi..."