Au trecut deja 4 ani
de când am auzit cele 2 “cuvinte magice”: AI CANCER!
Evident, lumea mea s-a prăbuşit. Evident, nu înţelegeam… Eu să am o boală
despre care nu auzisem decât din filme? A trebuit să treacă ceva timp până să
realizez că nu îmi rămânea nimic de făcut decât să lupt. Nu puteam renunţa! A
trebuit să îmi amintesc unde îmi lăsasem încăpăţânarea şi să o scot din nou la
suprafaţă, pentru că aveam nevoie de ea în lupta care îmi stătea în faţă…
Crezi că am devenit puternică peste noapte? Nicidecum! A fost nevoie de
o mulţime de întrebări fără răspuns (la unele nu am primit răspunsul nici acum,
după 4 ani, dar ştiu că îl voi primi când voi ajunge Acasă…) A fost nevoie de
răspunsuri pe care nu le aşteptam; a fost nevoie să renunţ la visuri; a fost
nevoie să îmi înfrunt cele mai mari temeri; a fost nevoie de multă durere; de
nopţi în care adormeam plângând şi dimineţi în care mă trezeam tot plângând,
ştiind că trebuia să o iau de la capăt, întrebându-mă cât va mai dura; a fost
nevoie de abandonare, încredere, rugăciuni, familie, prieteni, necunoscuţi,
cuvinte, fapte, tăcere, zdrobire… ca să realizez că nu sunt singură, că lupta
era deja câştigată înainte chiar de a începe, că absolut fiecare moment era în
controlul Lui şi toate au fost direcţionate spre a lucra pentru binele meu. A
fost experienţa care a contribuit mai mult ca orice la formarea caracterului
meu, care m-a făcut ceea ce sunt astăzi, persoana pe care nu aş schimba-o cu nimeni
altcineva din lumea asta (în ciuda momentelor în care CRED că aş vrea să fiu
altfel decât îs)!
A fost greu? Cumplit de greu! Aş schimba ceva dacă aş putea? Nici măcar
o fracţiune de secundă. Pentru că nu ai cum să vrei să schimbi un Plan Perfect!
(chiar dacă în momentele alea nu înţelegi nimic şi ai vrea să schimbi tot…)
Poate acum o să înţelegi puţin mai bine de ce nu pot să nu zâmbesc, să
râd din toată inima, de ce nu pot să mă plâng, de ce nu pot să nu încurajez, de
ce nu pot să nu mă bucur de fiecare zi… Nu sunt atât de puternică pe cât par,
nu e în fiecare zi soare pe strada mea… În unele zile vreau să renunţ; uneori
sunt la pământ, cu sufletul zdrobit în mii de bucăţi; alteori plâng, deşi tu mă
vezi că râd; alteori sunt rănită, descurajată, dezamăgită,
deşi statusul meu de pe facebook
îţi spune altceva… dar nu pentru că îs ipocrită, ci pentru că am ales să mă
concentrez în a fi o binecuvântare pentru alţii, pentru că sunt conştientă că
am mai primit o şansă cu un scop. Şi ştiu că pot să fac asta făcându-i pe
oamenii din viaţa mea o prioritate… şi asta presupune să renunţ la mine, să mă sacrific
pentru alţii, să caut să iubesc, nu să fiu iubită; să încurajez, nu să fiu
încurajată; să te fac să zâmbeşti, nu să aştept ca tu să mă faci pe mine să
zâmbesc; să te îmbrăţişez, nu să aştept să o faci tu; să îmi număr
binecuvântările, nu ceea ce cred că îmi lipseşte; să mă bucur alături de tine,
fără să las invidia să se apropie de mine; să mă micşorez, ca El să crească în
mine; să fiu smerită, ca El să mă poată înălţa; să trăiesc prin binele pe care
îl pot face; să las miros de Cer în urma mea…
Ştiu că adevăraţii prieteni mă vor recunoaşte în rândurile de mai sus…
cei care au fost prea ocupaţi în a mă accepta aşa cum sunt, şi iubi, şi
încuraja, şi privi dincolo de suprafaţă, ca să mai aibă timp să mă critice, să
mă facă să gândesc ca şi ei, să mă includă în tipare când ştiu cât îmi place să
fiu eu- ciudată, dusă cu pluta… cei care mă acceptă ca prietenă a lor chiar
dacă îs diferită de ei, care ştiu că într-o relaţie e nevoie de doi şi că, da,
unul va oferi întotdeauna mai mult decât celălalt… cei care nu au renunţat la mine când nu m-am
comportat cum se aşteptau ei să mă comport… cei care nu pierd nici o ocazie
să-mi spună lucruri faine, lucruri care mă încurajează şi de care am nevoie…
cei pe care îi iubesc mai mult decât o să le pot spune sau demonstra vreodată
şi spre care inima mea se îndreaptă azi cu recunoştintă şi mulţumire… Mulţumesc
că ştiu că sunteţi acolo! Mulţumesc că ştiu că pot conta pe voi! Mulţumesc că
pot să fiu prietena voastră şi pot să vă arăt fără teamă cum îs cu adevărat! Mulţumesc
pentru ceea ce faceţi, unii dintre voi, pentru a rămâne alături de mine!
