Să fiu... contopire de iubire și lumină!

Îți mai amintești momentul acela în care ai hotărât cu toată ființa ta că vrei să trăiești în lumină pentru totdeauna, că nu mai vrei să faci nici un pas fără Domnul tău înainte, înapoi și alături? Și mai ales, îți amintești cum îți doreai să fii purtat pe brațele Lui pline de atâta iubire cum nu ai mai simțit până atunci? Îți amintești cum voiai să le spui tuturor că ai găsit o iubire atât de mare încât simți că nu te încape, că începe să dea pe dinafară? Îți amintești de momentul în care ai realizat că l- ai găsit și tu pe Cel care avea ochii ațintiți asupra ta dintotdeauna, care te iubea dinainte să te naști? Îți amintești cum îi iubeai pe toți cei de lângă tine?

Eu luptam cu cancerul când s- a întâmplat... Atunci, în cele mai grele momente din viața mea, am realizat că nu pot și nu vreau fără El! Atunci am hotărât că orice s- ar întâmpla cu viața mea, vreau să o știu în mâna Lui. Am știut atunci că vreau ca El să lupte pentru mine, pentru că eu eram atât de neputincioasă... Și am mai știut că nu Îl vreau doar pentru a mă vindeca... Îl voiam pentru tot ce a început să însemne prezența Lui în viața mea, pentru toată iubirea pe care o simțeam învăluindu- mă și știam că e a Lui, pentru felul în care îmi dădea curaj și putere să înaintez atunci când tot ce voiam eu să fac era să renunț, pentru că am realizat că am nevoie de iertarea și sfințirea Lui în viața mea mai mult decât de vindecarea trupului- oricât de mult mi- o doream și pe asta, pentru că am realizat că atunci, pe cruce, a purtat și păcatele mele și boala mea, pentru că a murit și a înviat din dragoste pentru mine... pentru că am știut că, dacă îl aleg pe El, viața mea va primi sens și un scop dincolo de toată durerea prin care treceam..

Și de când l- am chemat pe Isus în viața mea, în inima mea.. sunt lumină! Și dacă ai făcut asta, ești lumină! Suntem lumini! Dar am văzut ceva, și sunt sigură că nu sunt singura care a văzut asta.. am văzut, și văd cât de diferit luminăm. Și l- am întrebat pe Domnul cum e posibil, având în vedere că El e lumina noastră, a tuturor celor care L- am acceptat în viețile noastre.. și mi- a spus că diferența o facem noi, după felul în care alegem să ne conectăm la Sursă.. cât timp o facem, cum, când, în ce condiții? Cât de conștienți suntem de dependența noastră de Sursa Luminii care strălucește în noi? Cât preț punem pe timpul de conectare? Cât de goi așteptăm să ne simțim pentru a ne reconecta? Știm că El ni s- a dat în întregime, dincolo de orice înțelegere a noastră.. El nu umblă cu jumătăți de măsură, nu ne poate da mai mult decât ne- a dat deja din El.. dar depinde de noi cum acceptăm asta, cât de vulnerabili și deschiși suntem ca să primim?!

                                                                                                                                Mena Trif 

Se schimbă în mine un anotimp..

Când circuli (ca mine) extrem de mult cu autobusul, pe o anumită rută, ajungi să cunoști fiecare detaliu de pe marginile drumului, observi fiecare schimbare, știi ce post de radio ascultă fiecare șofer, ai locul tău (da, da, am ”locul meu” și- n autobus)... Azi, de dimineață, a fost șoferul care (mai) ascultă și manele. Așa că mi- am pus căștile cu muzica mea în urechi și- am început să mă gândesc la ale mele... Când am ajuns în dreptul locului preferat de pe ruta asta, m- au surprins sentimentele contradictorii care mă încercau dintr- o dată... mi- a plăcut să văd câmpul ăla întins (încă) plin cu zăpadă, dar nu mi- a plăcut deloc să văd că, la o privire mai atentă, zăpada aia era tare murdară.. Eu iubesc zăpada, mă fascinează diminețile în care mă trezesc și când mă uit pe geam realizez că a nins toată noaptea, și stratul gros de zăpadă e încă neatins de nimic, m- aș plimba la nesfârșit în locuri în care tot ce mi se- ntinde înainte e o ”mare de zăpadă”.. dar când e murdară, plină de urme, călcată în picioare, nu- mi place deloc, mă deprimă chiar... Și ideea asta m- a făcut să mă gândesc că așa e și cu noi, cu viața noastră... Avem acel moment în care realizăm că suntem cei mai mari păcătoși, și nu mai vrem, ne- am săturat, vrem altceva, și îi cerem Dumnezeului nostru să ne curețe, să ne spele, să ne ierte... și El face mult mai mult, răspunde cum doar El știe, ne face mai albi ca zăpada. Și îmi place să cred că, deși suntem creația Lui, și nimic din ceea ce suntem sau facem nu Îl poate surprinde, ăla e un moment în care privește cu așa mare bucurie și mândrie spre noi. Știe că vom mai cădea, ne vom mai murdări, vom mai greși, ne vom răni, și iar vom veni la El să ne ridice, să ne curețe, să ne ierte, să ne vindece... dar asta nu Îl face să ne iubească mai puțin. Știe că, fără El, suntem nimic, nu putem nimic. Și vrea să ne învețe că tot ce avem de făcut e să rămânem lângă El, în voia Lui... pentru că e Singurul care ne poate ajuta să ne păstrăm puritatea primită tot de la El. Și totuși, dacă pe mine mă deprimă doar să văd zăpada murdară, când știu cât de frumoasă era ea de fapt înainte de asta... oare cum se simte Cel care Și- a dat viața pentru a o face pe a mea mai albă ca zăpada? Zăpada asta nu poate face nimic să nu fie murdărită, nu ține de ea... dar eu am fost binecuvântată cu înțelepciune, cu voință, cu capacitatea de a vedea diferența dintre bine și rău... și pot să aleg.

Cât despre mine... aștept cu mare nerăbdare primăvara sufletului meu, după o iarnă lungă și grea... dar îmi doresc ca puritatea dobândită în acest sezon al vieții mele să nu mă părăsească niciodată, indiferent de ce va mai trebui să îndur. Vreau, Doamne, să faci din viața mea, în primul rând, splendoare pentru ochii Tăi, și- apoi pentru ochii lor. Tânjesc ca, sentimentele care mă încearcă pe mine când mă plimb, în liniște, într- un loc în care sunt înconjurată din toate părțile de albul zăpezii- să îi încerce și pe cei care privesc la viața mea. Să Te vezi Tu atunci când privesc la mine. Cufundă- mă în Tine, învăluie- mă cu frumusețea Ta, cuprinde- mă în dragostea Ta, aliniază- mi pașii voii Tale pentru mine, îmbogățește- mă cu darurile Tale bune și desăvârșite, îndepărtează tot ce e pată de pe haina albă în care trebuie să te aștept pe Tine, netezește toate urmele dureroase lăsate de oamenii care n- au trecut într- un mod frumos prin viața mea, fă să lumineze lumina feței Tale peste chipul meu, înseninează- mi zâmbetul în fiecare dimineață, umple- mă de pasiune pentru Tine și pentru ei, fă să curgă din inima mea râuri de iubire- care să se reverse în viețile oamenilor de lângă mine, îmboldește- mă până înțeleg că tot ce trebuie să fac e să acționez în voia Ta, înconjoară- mă cu curaj, împuternicește- mă să fiu tot mai mult ca Tine, învrednicește- mă să dau mai departe ceea ce primesc de la Tine, însoțește- mi acțiunile cu bunătate și compasiune, ajută- mă să- mi țin promisiunile cu orice preț, fă- mă minune și răspuns la rugăciune pentru cei care au nevoie... vreau să faci tot ce e necesar ca să ajung să fiu ceea ce eram atunci când eram doar un vis în inima Ta... transformă- mă în realitate. În realitatea Ta, nu în ceea ce pot să văd eu.. E mult ce- Ți cer, știu... dar m- ai învățat să nu mă mulțumesc cu puțin, când am un Dumnezeu ca Tine.