"Iubire, du- mă departe..."

Da, e titlul unuia dintre cântecele sufletului meu... a luat poziția asta încă de când l-am auzit pentru prima dată. De atunci, l-am ascultat de sute de ori... dimineața, în drum spre locul de muncă; după-masa, la întoarcerea acasă; acasă- la maxim, când am treabă sau în surdină când stau în pat și citesc... iar când nu pot să-l ascult, îl cântă inima mea. Nu știu dacă a trecut o zi, de când l-am auzit prima dată, în care să nu îmi vină în minte cel puțin un vers din el- dacă nu tot. De ce iubesc cântecul ăsta? Pentru că l-am auzit pentru prima dată fix în momentul din viața mea în care aveam cea mai mare nevoie să îl aud... și am făcut din el una din rugăciunile sufletului meu.
Pentru că e despre motorul vieții mele- Iubirea! Pentru că mă face să visez la locul în care pot să ajung doar iubind. Pentru că mă face să realizez că nu există sacrificiu prea mare atunci când iubești cu adevărat. Pentru că trăiesc din, prin și pentru Iubire. Pentru că doar prin Iubire pot să merg înainte și doar în brațele Iubirii pot să găsesc liniștea deplină de care am atâta nevoie. Pentru că Iubirea e cea care mă ascunde în El, doar ca apoi strălucirea Lui să se reflecte în ființa mea și să-i facă pe cei de lângă mine să mă privească uimiți. Pentru că doar prin Iubire am putut să-mi depășesc limite despre care credeam la un moment dat că mă vor opri toată viața în loc. Pentru că Iubirea îmi îmbogățește viața, pentru ca- la rândul meu- să îmbogățesc viețile celor de lângă mine. Pentru că nu-mi pot imagina viața fără Iubire. Pentru că ea, Iubirea, e vântul ce adie sub aripile mele atunci când am nevoie să mă înalț deasupra a tot ce mă doare. Pentru că doar prin Iubire pot să văd clar ceea ce e invizibil pentru ochi. Pentru că ea face din mine un om mai bun. Pentru că ea mă leagă de oamenii sufletului meu cu legături pe care nimeni și nimic nu le va putea rupe. Pentru că ea, Iubirea, poate să facă din cel mai timid zâmbet.. cea mai frumoasă poveste de viață. Pentru că ea m-a făcut să realizez că în viața de zi cu zi, cea mai înaltă poziție pe care pot să fiu e cea de pe locul 3- după Dumnezeu- pe 1 și cei de lângă mine- pe 2. Pentru că doar ea, Iubirea, m-a făcut să nu-mi pierd mințile în momentul în care a trebuit să-i dau drumul minunii mele... și de atunci încoace, mă poartă pe brațe în fiecare zi. Pentru că tot ea e cea care îmi poate da pacea și îmi șterge cu adevărat lacrimile atunci când dorul și durerea mă frâng. Pentru că doar Iubirea îmi mai poate pune un zâmbet real pe chip. Pentru că ea a aprins iar visul vieții mele în inima mea, și prin ea știu că îl voi vedea împlinit chiar dacă asta îmi va lua toată viața. Și mai știu că într-o zi, eu voi deveni atât de mică încât tot ce vei vedea când te vei uita la mine, va fi Iubire. Pentru că ea, atunci când se reflectă în viața mea, mă face să fiu altfel. Pentru că ea, Iubirea, mă face să văd lucrurile importante, acelea care se văd doar cu ochii închiși și cu inima larg deschisă. Pentru că eu funcționez pe baza ei și nu pot și nu vreau altfel. Pentru că, până și durerea pentru/ din cauza Iubirii merită. Pentru că într-o zi, acea glorioasă zi, o voi privi în față și totul va căpăta sens.
Și acestea sunt doar câteva din lucrurile la care mă face să mă gândesc cântecul ăsta minunat..

În mine se va vorbi veșnic despre tine..

Atunci când acele bucăți de cântece vor fi despre tine pentru totdeauna.. și în acele momente în care dorul nebun după tine e direct proporțional cu bucuria din suflet. Atunci când te caut în mulțime.. pentru că există priviri care sunt menite unei singure persoane- acelei persoane despre care știi că va înțelege.. Atunci când aflu ceva și ești singura cu care aș putea împărtăși, pentru că doar tu știai despre situația aia. Atunci când râd zgomotos, ca să acopăr hohotele de plâns care-mi inundă sufletul. Atunci când, după ce spun ceva care cere replică, fac pauză așteptând să te aud. Atunci când merg pentru prima dată de când nu mai ești aici, în locuri în care am fost cu tine pentru ultima dată. Atunci când văd în ochii unor oameni întrebări despre tine sau despre cum mă descurc fără tine- pe care se tem să mi le pună. Atunci când îmi spun că nu au mai văzut om așa puternic ca mine, fără să știe că pentru tine și din cauza ta aleg să fiu așa. Atunci când știu că ești motivul pentru care cineva de lângă mine are ochii în lacrimi, și-mi spune fără cuvinte ”și mie mi-e dor de ea”. Atunci când toți au impresia că știu de ce plâng sau se întreabă cum mai pot să râd. Atunci când pentru cineva devine clar că acolo unde sunt eu- ești și tu- pentru totdeauna. Atunci când conștientizez că există oameni cu care voi putea vorbi oricând despre tine. Atunci când realizez câte lucruri frumoase ai lăsat în oamenii care ți-au fost cu adevărat aproape. Atunci când toate glumele dintr-o zi adunate la un loc nu mă fac să râd cât mă făceau trăznăile spuse de tine. Atunci când nu mai trebuie să explic că faptul că nu pot să mă îmbrac decât în negru în perioada asta nu are nici o legătură cu faptul că ”așa se face”, ci ține strict de o promisiune ce mi-am făcut-o mie. Atunci când văd o bătrânică care vinde flori la colț de stradă și merg să le iau fără să-mi pese că trebuie să le aduc sute de km până să ajung cu ele la cimitir.. Atunci când amintirile cu tine îmi dau starea aia pentru care nu există cuvinte să o definească. Atunci când aș da orice să te mai am măcar un minut aici, cu mine. Atunci când, în momentele de închinare, te simt cel mai aproape. Atunci când simt cu toată ființa că nu mai e mult până ne vom întâlni Acasă!