Când iubeşti dincolo de toate…

Nu am înţeles niciodată, iar acum înţeleg cu atât mai puţin expresia “până când moartea ne va despărţi” folosită în rostirea jurămintelor, promisiunilor, etc... Cum ar putea moartea să te facă să îl uiţi sau să îl iubeşti mai puţin pe cel drag? Cum ar putea ceva temporar să anuleze ceva veşnic? Moartea a fost înfrântă de Cel care ne iubeşte dincolo de ea... aşa că nu aş putea să o las să anuleze tocmai ceea ce mă face să simt că trăiesc!
Mi se întâmplă ca acum, aici... să mă trezesc de aşa multe ori iubind împotriva a toate, uneori chiar împotriva mea (adică împotriva dezamăgirilor, împotriva faptului că nu merită, împotriva nereciprocităţii sentimentului...) aşa că nu văd cum moartea ar putea schimba ceva... Mai ales când am promisiunea revederii...
Până la moarte, în ciuda ei şi dincolo de ea... mi se pare mai corect!