Fiecare om le are pe ale lui. Dar nu ştiu cum se face că le vede mai bine pe ale celor de lângă el… La unii sunt mai evidente cele de la nivel fizic, deşi încercările de-a le acoperi sunt mari. La alţii, se văd mai bine cele la nivel de caracter, care sunt cu greu asumate de purtătorii lor. Uneori până la inconştienţă...
Dar eu vreau să vorbesc acum despre imperfecţiunile pe care suntem sau nu gata să le acceptăm într-o relaţie. Nu-s expertă în relaţii. Nici pe departe. Dar înţeleg unele lucruri mai mult decât las să se vadă... De data asta, click-ul s-a produs la cuvintele unui prieten: “ştii, am avut prietene care arătau foarte bine, dar nu m-au impresionat foarte tare în nici un fel...” Am început atunci să mă întreb dacă nu cumva unii băieţi chiar aşteaptă să fie “impresionaţi” de ceva mult mai mult decât de aspectul fizic al unei fete? [asta în condiţiile în care eu încercam să-i demonstrez exact opusul, în discuţia noastră] Bine, ştim că asta “îi sare prima dată în ochi” unui băiat... dar mai târziu, când începe o relaţie cu acea fată, nu e normal să vrea să fie “impresionat” de felul ei de-a fi, de capacitatea ei de a-l face fericit, de a se sacrifica pe “ea” pentru “ei”... de tot ce e ea la urma- urmei, şi care trece dincolo de aspectul fizic?
Cred că o relaţie depinde şi de imperfecţiunile pe care suntem sau nu gata să i le acceptăm celui de lângă noi... Adică una e să accepţi că fata de lângă tine nu are mult râvnitele măsuri 90-60-90 (care oricum nu au nimic de-a face cu capacitatea ei de a te iubi şi face fericit) şi alta e să accepţi că ea habar nu are ce înseamnă să te sacrifici de dragul celui pe care îl iubeşti. Una e să accepţi că ea e brunetă deşi tu ai vrea să fie blondă şi alta e să accepţi o faţă care-i tot timpul acră şi atunci când zâmbeşte ai impresia că-i sărbătoare. Una e să-i accepţi o anumită doză de nesiguranţă în ceea ce o priveşte (asta până vii tu şi din două cuvinte îi redai toată siguranţa de care are nevoie) şi alta e să accepţi că nu va fi niciodată capabilă să te lase să fii tu bărbatul din acea relaţie...
În timp ce scriam toate astea mi-am amintit de capitolul 53 din Isaia, unde spune că: ”El a crescut înaintea Lui ca un lăstar, ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat; nu avea nici frumusețe, nici strălucire care să ne atragă, nu era nimic în înfățișarea Lui care să ne placă. Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința, era atât de disprețuit, încât oamenii își ascundeau fața de El, iar noi nu L-am luat în seamă. Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre. Noi însă L-am considerat lovit, zdrobit de Dumnezeu și nenorocit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați...”
Pentru mine, aceste cuvinte sunt exemplul elocvent că într-o relaţie ceea ce contează cu adevărat este capacitatea de a iubi, de a te sacrifica pentru binele şi fericirea celui de lângă tine... Şi chiar dacă pentru cei din afară nu ai nici frumuseţe şi nici strălucire care să atragă, pentru partenerul tău, care a ajuns să te cunoască aşa cum eşti cu adevărat, o să fii cea mai frumoasă şi o să radiezi în aşa fel încât nu o să mai aibă ochi decât pentru tine. Urmează exemplul Iubitului tău Isus... şi investeşte în caracterul tău, investeşte în ceea ce contează. Şi chiar dacă acum eşti privită ca o ciudată şi o visătoare naivă, păstrează viu gândul ăsta: într-o zi, vei face pe cineva cel mai iubit şi fericit dintre pământeni. Iar el va fi exact cel de care ai nevoie, exact cel pe care-l meriţi. Pentru că lucrurile frumoase li se întâmplă celor care au încredere nebună în Cel care-i cunoaşte pe deplin şi ştie fiecare nevoie a inimii lor...
Dorinţa mea cea mai mare e să fiu în fiecare zi mai mult ca Isus... iar El a trecut dincolo de frumuseţea şi strălucirea care se văd la exterior pentru a-mi demonstra dragostea ce mi-o poartă. Dragostea pentru mine L-a condus spre sacrificiul suprem... iar eu vreau să fiu gata să mă sacrific pentru dragostea mea. Pentru cel care va avea curajul să vadă dincolo de imperfecţiunile mele, să mă cunoască cu adevărat.