vineri, 31 decembrie 2010
miercuri, 29 decembrie 2010
Cuvinte de recunoştinţă pentru 2010…
Şi a fost şi 2010… Şi a fost un an în care am crescut, am iubit
dincolo de limite, am învăţat, am fost fericită, am fost tristă, am râs,
am plâns, am visat, am renunţat la vise, am dăruit, am primit, am
citit, am scris, am cântat (cei care ştiţi cum cânt, abţineţi-vă), am
cunoscut oameni, am ascultat, am descoperit, am trecut mai departe, am
investit, am fost dezamăgită (şi poate am dezamăgit), m-am schimbat, am
aflat multe despre mine, ca om, ca fiică de Rege, ca fiică a celor mai
minunaţi, extraordinari, perfecţi părinţi, ca soră a celor mai tari
surori şi frate, ca nepoată, ca verişoară, ca prietenă, ca şi colegă, ca
studentă, ca simplă trecătoare pe stradă, ca visătoare, ca îndrăgostită
(:-j), ca personalitate unică şi extraordinară, ca supravieţuitoare, ca
învingătoare, ca binecuvântare…
Şi sunt mulţumitoare…
Pentru că am fost nebună de dragoste pentru Isus. Şi aşa o să rămân !! <3<3<3 Pentru că mi-am simţit de atâtea ori inima cum stătea să explodeze. Pentru că am învăţat mai mult ca niciodată să ofer dragoste necondiţionată. Pentru că am învăţat să-mi las inima să cânte, chiar şi atunci când mă doare tare. Pentru că am învăţat mai mult ca niciodată să mă exprim prin lacrimi şi tăcere, când nu găsesc sensul cuvintelor. Pentru că am realizat că mai există oameni cărora le pasă. Pentru că am aflat că, fără să ştiu, îi încurajez pe unii oameni. Pentru că iubesc biserica în care m-a pus Domnul. Şi pentru că visez măreţ în dreptul ei. Pentru că ăsta e anul în care am realizat cel mai mult cât de specială îs. Pentru că am hotărât să devin mai vulnerabilă, să las oamenii să mă cunoască aşa cum îs eu cu adevărat. (Un pas în direcţia asta e şi faptul că fac publice gândurile astea. Chestie la care acum ceva timp îmi era ruşine şi să mă gândesc. :D :”>). Pentru că încă mai lupt împotriva timidităţii, şi, zic eu, am făcut progrese… încet, dar sigur.
Şi am avut parte de evenimente importante, de momente extraordinare, amintiri care-mi vor rămâne în suflet pentru totdeauna… Pentru că în aprilie au fost doi ani de când am auzit alea 2 cuvinte (nu, nu alea la care vă gândiţi voi), ci: AI CANCER !!, dar apoi, în octombrie au fost doi ani de când am terminat tratamentul cu citostatice, pentru că eram vindecată. Pentru că Dumnezeul meu nu umblă cu jumătăţi de măsură! Deci da, în primul rând pentru asta îi sunt mulţumitoare Domnului: că m-a trecut pe aici, cu un scop pe care îl înţeleg tot mai mult, ştiind totuşi că nu-l voi înţelege acum, aici, pe deplin. Mulţumesc, Doamne !!
Apoi, în 22 august, a fost una din cele mai faine şi fericite zile din viaţa mea, pentru că i-am spus DA, PÂNĂ LA MOARTE, ŞI DINCOLO DE EA, SALVATORULUI MEU !!, în faţa oamenilor, pentru că în inima mea îi spusesem de mult timp (m-a încurajat mult ce mi-a zis un prieten drag, că nu se observa deloc că nu eram botezată. :D Ştiu, nu era meritul meu. Am fost şi voi fi o favorită a cerului. Nu ştiu de ce…).
Şi sunt mulţumitoare…
Pentru că am început anul doi de facultă, cu gândul clar de a nu mă lăsa influenţată de distrugătorii de vise, care nu s-au lăsat mult aşteptaţi. Pentru că sunt cu un pas mai aproape de visul meu în direcţia asta !!
Pentru că am realizat, încă o dată, că am o familie perfectă !!
Pentru că m-am întâlnit, în sfârşit, cu Lumi !! [Mulţumesc pentru unele din cele mai sincere hug-uri pe care le-am primit vreodată, Lumi !!! Şi mulţumesc din suflet pentru fiecare dată când, poate fără să-ţi dai seama, m-ai făcut să mă simt specială !!!] Eşti atât de specială pentru mine !! >:D< <3
Pentru că m-am întâlnit pentru prima dată, cu Ramo şi Sergiu, care îs atât de preţioşi pentru sufletul meu… Şi am avut un timp aşa de fain cu ei, în mai multe împrejurări. [Vâlcele, Alba, Căstău, cu amândoi, şi la Arad şi în tabăra Cristos pentru România, cu Ramo.] Pentru că i-am cunoscut pe Laurenţiu, Amalia, Marcu şi Ramona, la Vâlcele. Şi am avut un timp aşa de fain împreună. Vă mulţumesc că mi-aţi suportat timiditatea, şi că v-aţi purtat aşa de fain cu mine… Dacă voi nu mă înţelegeţi, atunci cine ? :) Sunteţi speciali pentru mine !! >:D<
Pentru că am început să merg, în sfârşit, la Florin la celulă… :”> J) Shame on me, că mi-o luat atâta !! :D Mulţumesc pentru perseverenţa ta, Florin !! Şi pentru că i-am cunoscut pe toţi care îs cu noi în grupă… şi îs numa’ oameni faini !! :)
Pentru că l-am cunoscut pe Alex, şi am petrecut o zi foarte faină cu el şi cu Ramo în Timişoara !! [Vă mulţumesc din suflet că aţi făcut asta pentru mine !!! >:D< <3 Şi îmi pare extrem de rău că n-am ştiut să profit la maxim de timpul petrecut cu voi… Dar să stiţi, sunteţi extrem de speciali pentru sufletul meu !!! De fapt, cred ca ştiţi… >:D<].
Pentru că m-am întâlnit pentru prima dată cu Alin, şi am petrecut un timp super- fain împreună [asta la Arad.] !! Pentru că ziua de 1 decembrie o fost prea faină ca să mai încerc să explic [la Alba, de data asta.]… [Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc pentru tine. >:D< <3].
Pentru că o venit şi Tania la facultă la Alba. Şi acum e super- distracţie în camera 12. :)) Dar şi super- nervi, câteodată… doar îs sora mai mare… :))
Pentru că am cunoscut-o pe Ioana.
Pentru că l-am cunoscut pe Iosif.
Pentru că l-am cunoscut pe Sergiu. Şi mă distrez de numa’ cu el, dar nu numai… Îi tare !!
Şi ceva pentru cei care vă făceaţi griji că am renunţat la doza de nebunie… Neee !! Anul ăsta, prin iulie, când am fost la Arad, era să pierd trenul, din cauză că m-am hotărât, aşa, pe moment, să-mi pun cercei… :)) Aşa, că am vrut să-mi îndeplinesc o dorinţă pe care o aveam de când eram mică… Pe această cale vreau să mulţumesc dozei mele de nebunie care a preluat conducerea în această acţiune dar şi lu’ Ramo (ştiu că se zice Ramonei, dar nu-mi place, prea impersonal sună) pentru că m-o susţinut mai mult decât trebuia… >:D< :)) Le mulţumesc şi alor mei că nu m-au trimis înapoi la Arad… :)) =))
Pentru că m-am ales cu două “porecle”: Marta şi Mena Sirena. :))
Şi au fost şi multe lacrimi… şi a fost şi durere… dar astea sunt între mine şi Tati.
Şi mai sunt multe, multe chestii care mi s-au întâmplat şi nu le pot scrie aici… dar pentru care îs atât de recunoscătoare !! Şi sunt convinsă că şi evenimente mai sunt… pe unele nu am vrut să le scriu, de altele poate nu-mi amintesc acum (asta nu înseamnă că nu îs importante, are grijă sufletul meu de ele…). Le-am scris pe cele care înseamnă mult pentru mine şi care cred că mi-au rămas mai bine întipărite în memorie (şi mai ales în suflet) din anumite motive. Şi pentru că, eu cred că vor avea parte de o continuare în 2011 şi nu numai… Pentru că unul din lucrurile importante pe care le-am învăţat anul ăsta, e acela că nu există coincidenţe !! Doar un Plan Perfect pentru viaţa mea…
VĂ IUBESC. punct.
Şi sunt mulţumitoare…
Pentru că am fost nebună de dragoste pentru Isus. Şi aşa o să rămân !! <3<3<3 Pentru că mi-am simţit de atâtea ori inima cum stătea să explodeze. Pentru că am învăţat mai mult ca niciodată să ofer dragoste necondiţionată. Pentru că am învăţat să-mi las inima să cânte, chiar şi atunci când mă doare tare. Pentru că am învăţat mai mult ca niciodată să mă exprim prin lacrimi şi tăcere, când nu găsesc sensul cuvintelor. Pentru că am realizat că mai există oameni cărora le pasă. Pentru că am aflat că, fără să ştiu, îi încurajez pe unii oameni. Pentru că iubesc biserica în care m-a pus Domnul. Şi pentru că visez măreţ în dreptul ei. Pentru că ăsta e anul în care am realizat cel mai mult cât de specială îs. Pentru că am hotărât să devin mai vulnerabilă, să las oamenii să mă cunoască aşa cum îs eu cu adevărat. (Un pas în direcţia asta e şi faptul că fac publice gândurile astea. Chestie la care acum ceva timp îmi era ruşine şi să mă gândesc. :D :”>). Pentru că încă mai lupt împotriva timidităţii, şi, zic eu, am făcut progrese… încet, dar sigur.
Şi am avut parte de evenimente importante, de momente extraordinare, amintiri care-mi vor rămâne în suflet pentru totdeauna… Pentru că în aprilie au fost doi ani de când am auzit alea 2 cuvinte (nu, nu alea la care vă gândiţi voi), ci: AI CANCER !!, dar apoi, în octombrie au fost doi ani de când am terminat tratamentul cu citostatice, pentru că eram vindecată. Pentru că Dumnezeul meu nu umblă cu jumătăţi de măsură! Deci da, în primul rând pentru asta îi sunt mulţumitoare Domnului: că m-a trecut pe aici, cu un scop pe care îl înţeleg tot mai mult, ştiind totuşi că nu-l voi înţelege acum, aici, pe deplin. Mulţumesc, Doamne !!
Apoi, în 22 august, a fost una din cele mai faine şi fericite zile din viaţa mea, pentru că i-am spus DA, PÂNĂ LA MOARTE, ŞI DINCOLO DE EA, SALVATORULUI MEU !!, în faţa oamenilor, pentru că în inima mea îi spusesem de mult timp (m-a încurajat mult ce mi-a zis un prieten drag, că nu se observa deloc că nu eram botezată. :D Ştiu, nu era meritul meu. Am fost şi voi fi o favorită a cerului. Nu ştiu de ce…).
Şi sunt mulţumitoare…
Pentru că am început anul doi de facultă, cu gândul clar de a nu mă lăsa influenţată de distrugătorii de vise, care nu s-au lăsat mult aşteptaţi. Pentru că sunt cu un pas mai aproape de visul meu în direcţia asta !!
Pentru că am realizat, încă o dată, că am o familie perfectă !!
Pentru că m-am întâlnit, în sfârşit, cu Lumi !! [Mulţumesc pentru unele din cele mai sincere hug-uri pe care le-am primit vreodată, Lumi !!! Şi mulţumesc din suflet pentru fiecare dată când, poate fără să-ţi dai seama, m-ai făcut să mă simt specială !!!] Eşti atât de specială pentru mine !! >:D< <3
Pentru că m-am întâlnit pentru prima dată, cu Ramo şi Sergiu, care îs atât de preţioşi pentru sufletul meu… Şi am avut un timp aşa de fain cu ei, în mai multe împrejurări. [Vâlcele, Alba, Căstău, cu amândoi, şi la Arad şi în tabăra Cristos pentru România, cu Ramo.] Pentru că i-am cunoscut pe Laurenţiu, Amalia, Marcu şi Ramona, la Vâlcele. Şi am avut un timp aşa de fain împreună. Vă mulţumesc că mi-aţi suportat timiditatea, şi că v-aţi purtat aşa de fain cu mine… Dacă voi nu mă înţelegeţi, atunci cine ? :) Sunteţi speciali pentru mine !! >:D<
Pentru că am început să merg, în sfârşit, la Florin la celulă… :”> J) Shame on me, că mi-o luat atâta !! :D Mulţumesc pentru perseverenţa ta, Florin !! Şi pentru că i-am cunoscut pe toţi care îs cu noi în grupă… şi îs numa’ oameni faini !! :)
Pentru că l-am cunoscut pe Alex, şi am petrecut o zi foarte faină cu el şi cu Ramo în Timişoara !! [Vă mulţumesc din suflet că aţi făcut asta pentru mine !!! >:D< <3 Şi îmi pare extrem de rău că n-am ştiut să profit la maxim de timpul petrecut cu voi… Dar să stiţi, sunteţi extrem de speciali pentru sufletul meu !!! De fapt, cred ca ştiţi… >:D<].
Pentru că m-am întâlnit pentru prima dată cu Alin, şi am petrecut un timp super- fain împreună [asta la Arad.] !! Pentru că ziua de 1 decembrie o fost prea faină ca să mai încerc să explic [la Alba, de data asta.]… [Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc pentru tine. >:D< <3].
Pentru că o venit şi Tania la facultă la Alba. Şi acum e super- distracţie în camera 12. :)) Dar şi super- nervi, câteodată… doar îs sora mai mare… :))
Pentru că am cunoscut-o pe Ioana.
Pentru că l-am cunoscut pe Iosif.
Pentru că l-am cunoscut pe Sergiu. Şi mă distrez de numa’ cu el, dar nu numai… Îi tare !!
Şi ceva pentru cei care vă făceaţi griji că am renunţat la doza de nebunie… Neee !! Anul ăsta, prin iulie, când am fost la Arad, era să pierd trenul, din cauză că m-am hotărât, aşa, pe moment, să-mi pun cercei… :)) Aşa, că am vrut să-mi îndeplinesc o dorinţă pe care o aveam de când eram mică… Pe această cale vreau să mulţumesc dozei mele de nebunie care a preluat conducerea în această acţiune dar şi lu’ Ramo (ştiu că se zice Ramonei, dar nu-mi place, prea impersonal sună) pentru că m-o susţinut mai mult decât trebuia… >:D< :)) Le mulţumesc şi alor mei că nu m-au trimis înapoi la Arad… :)) =))
Pentru că m-am ales cu două “porecle”: Marta şi Mena Sirena. :))
Şi au fost şi multe lacrimi… şi a fost şi durere… dar astea sunt între mine şi Tati.
Şi mai sunt multe, multe chestii care mi s-au întâmplat şi nu le pot scrie aici… dar pentru care îs atât de recunoscătoare !! Şi sunt convinsă că şi evenimente mai sunt… pe unele nu am vrut să le scriu, de altele poate nu-mi amintesc acum (asta nu înseamnă că nu îs importante, are grijă sufletul meu de ele…). Le-am scris pe cele care înseamnă mult pentru mine şi care cred că mi-au rămas mai bine întipărite în memorie (şi mai ales în suflet) din anumite motive. Şi pentru că, eu cred că vor avea parte de o continuare în 2011 şi nu numai… Pentru că unul din lucrurile importante pe care le-am învăţat anul ăsta, e acela că nu există coincidenţe !! Doar un Plan Perfect pentru viaţa mea…
VĂ IUBESC. punct.
marți, 28 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Când îngenunchezi...
Tu îngenunchează doar, şi El va avea grijă să te înalţe mai mult
decât ţi-ai imaginat tu vreodată. Dar în nici un caz nu o va face în
modul în care te aştepţi tu, pentru satisfacerea orgoliului tău. Tu va
trebui să te micşorezi, ca El să poată să crească, să fie înălţat prin
tine. El va deveni atunci partea dominantă a vieţii tale. Şi toate
lucrurile le vei face din, prin şi pentru El. Îţi vei dori mai mult
decât orice să-l onorezi pe El, să-l faci Mândru de tine. E atât de bine
la picioarele Lui... E locul în care te pregăteşti pentru ca într-o zi
să poţi să stai la pieptul Său. Acolo e locul în care nu poţi decât să
te laşi copleşit de dragostea Lui, de pace, de linişte, de iertare. E
locul în care poţi să plângi şi să râzi în acelaş timp, locul în care te
simţi pe deplin înţeles. Când eşti acolo, nu îţi mai pasă de altceva
decât să-I simţi prezenţa cum te copleşeşte… Vrei să Îi vorbeşti dar nu
găseşti cuvintele, aşa că doar taci şi îţi laşi inima să vorbească. Şi
te bucuri că El e capabil să îţi vadă şi să-ţi înţeleagă inima, pentru
că acolo e locaşul celor mai profunde sentimente ale tale… Şi te bucuri
că e doar între tine şi El. Şi acum înţelegi că El e Singurul capabil să
te facă să te simţi şi să te vezi exact aşa cum eşti, adică
extraordinar! Atunci când stai în prezenţa Lui, uiţi de toate minciunile
şi toate stereotipurile acestei lumi, care vrea să te facă să crezi că
trebuie să fii într-un anumit fel dar numai cum eşti tu cu adevărat nu.
Şi-atunci începi să îţi înţelegi adevărata valoare. Şi atunci începi să
te concentrezi asupra visului pe care El îl are pentru viaţa ta! Există
un vis care e special pentru tine! Nimeni altcineva nu-l poate atinge!
Cum să poţi să stai nepăsător în faţa atenţiei cu care El te copleşeşte?
El chiar te ascultă, şi nu pentru că are vre-un interes ascuns, ci
pentru că Lui chiar îi pasă!
Vino, îngenunchează, şi El se va ocupa de restul! Şi va face ca totul să fie perfect, nu din punct de vedere omenesc, ci aşa cum El a planificat ca lucrurile să se întâmple în viaţa ta!
Vino, îngenunchează, şi El se va ocupa de restul! Şi va face ca totul să fie perfect, nu din punct de vedere omenesc, ci aşa cum El a planificat ca lucrurile să se întâmple în viaţa ta!
luni, 13 decembrie 2010
Paradox.
Scrie în Matei
25:29 că “celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel care nu
are se va lua şi ce are!” Ştiam, am citit de multe ori versetul ăsta… Şi
totuşi, abia în seara asta mi s-au deschis ochii în legătură cu ceva… Partea a
2-a a versetului: “dar de la cel care nu are se va lua şi ce are!” Eu
înţeleg de aici că, chiar şi atunci când eu cred că nu am nimic, totuşi, AM
CEVA. Dacă eu nu sunt conştientă (sau nu vreau să fiu conştientă) de asta, nu
înseamnă că nu deţin acel ceva. Pentru
că totuşi, nu are cum să ţi se ia ceva ce într- adevăr nu ai, nu? Nicolae
Steinhardt spunea că el a înţeles că Dumnezeu nu ne cere să dăm din prisosul
nostru, nici măcar din puţinul nostru, ci să îndrăznim să dăm din ceea ce nu
avem. Ştiu, sună cel puţin ciudat! Şi totuşi… “Dăruind, vei dobândi!”
Îndrăznind să-i dai altuia ceea ce, crezi tu, nu ai, vei primi şi tu, la rândul
tău. Aşadar, astfel de comportament se aşteaptă de la noi… Paradoxal (“de vrei
să cârmuieşti, slujeşte; de vrei să fii înălţat, smereşte-te; de vrei să
mântuieşti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei să-ţi recâştigi nevinovăţia,
recunoaşte-te vinovat”) şi uluitor (dă altora ceea ce crezi că îţi
lipseşte, şi vei dobândi şi tu acel ceva). “Îndrăzniţi lucruri mari pentru
Dumnezeu, aşteptaţi-vă la lucruri mari de la El”, spunea cineva. Am experimentat zilele astea
acest paradox… Credeam până nu de mult că fericirea depinde de anumite lucruri
care trebuie să se întâmple în viaţa ta. Până nu se întâmplă lucrurile alea nu
ai cum să fii fericit cu adevărat, credeam eu. Nimic mai greşit decât să crezi
aşa ceva. De fapt, fericirea chiar stă în lucrurile mici, chiar e o alegere.
Încearcă doar! Atunci când simţi că nimic nu ţi-ar putea smulge un zâmbet, caută să găseşti ceva care
să-ţi facă inima să zâmbească… Cel mai simplu mod (pentru mine, cel puţin) să
faci asta, e să faci ceva pentru cei de lângă tine. Încearcă să-i oferi un zâmbet
sincer cuiva şi o să vezi reacţia inimii tale. Am ales să zâmbesc atunci când
mă doare cel mai tare, iar efectul e uluitor. De ceva vreme inima mea e pur şi
simplu inundată de fericire şi zâmbete. Şi nu pentru că e cea mai bună perioadă
din viaţa mea, ci pentru că eu aleg să fie aşa. Pentru că eu cred că fericirea
porneşte din inimă. Daca îţi
înveţi inima să îţi fie mulţumitoare indiferent de situaţie, vei vedea o mare
schimbare în viaţa ta. Eu sunt încredinţată că lumea mea e în palma Lui, că
viaţa mea îi aparţine în întregime, şi nimeni şi nimic nu m-ar putea despărţi
de El, de dragostea Lui. Cum aş mai putea să stau tristă şi nemulţumitoare ?!? Învăţ,
fără să spun că e uşor, să fiu recunoscătoare pentru absolut tot ce se întâmplă
în viaţa mea, pentru că Dumnezeul meu nu face greşeli !! Pentru că viaţa e un
dar. Şi pentru că eu nu am dreptul să nu fiu fericită, să nu mă bucur de viaţă. Dacă îl aveam, l-am pierdut în
momentul când mi-a mai fost dată o şansă, să o iau de la început. Nu vreau să
irosesc şansa asta, stând toată ziua şi plângându-mă cât de grea e viaţa asta.
Nu, viaţa e frumoasă, chiar şi atunci când ţi-e extrem de greu să mergi înainte…
Din câte îmi amintesc eu, promisiunea era că vom fi scăpaţi din şi nu de
necazuri… Parcă trebuia să îndrăznim… Şi e extrem de adevărat că, cu Dumnezeu,
toate lucrurile sunt posibile. Şi pot să spun că El face ca şi cel mai (aparent)
imposibil vis să devină realitate, dacă e şi voia Lui, daca coincide cu Planul
Lui pentru viaţa ta... Eu nici nu aş vrea să fie altfel. Pentru că,
sincer, când am înţeles anumite lucruri, am ajuns să-I mulţumesc că mi-a lăsat
anumite vise neîndeplinite... Şi Îi
mulţumesc că luptă alături de mine pentru cele pentru care merită să lupt,
pentru a le face să devină realitate…
Ştiind acum că
“celui ce are i se va da, şi va avea de prisos” de ce să nu încerc să dobândesc
ceea ce mi-ar plăcea să am din prisos, chiar acum ? Oricum n-o fac prin puterea
mea… Vreau iubire ? Ofer iubire ! Vreau să fiu fericită ? Îi fac pe cei de
lângă mine fericiţi ! Vreau să fiu binecuvântată ? Încerc să devin o
binecuvântare ! Toate sunt făcute să se completeze atât de bine… “În adevăr,
dând peste fire, luăm har peste har. Cel slab, prin urmare, să rostească:
dă-mi, Doamne, când sunt descumpănit şi gol, voinţa şi neruşinare ca să pot da
din ceea ce nu am. Tu fă ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd şi
îndrăzneţ - să se întoarcă asupra-mi prin mila Ta care socoteşte înţelepciunea
oamenilor drept nebunie şi adagiul "Nemo dat quod non habet" aramă
sunătoare şi chimval zăngănitor. Tu, care ceri numai imposibilul şi făptuieşti
numai ce mintea omenească nu poate să priceapă….” [Nicolae Steinhardt]
duminică, 12 decembrie 2010
Moment în care cuvintele nu-şi mai au rostul...
I'll always be your friend. And you can stand under my umbrella... No matter what !!
Pentru că fericirea înseamnă un hug din toată inima de la un prieten extraordinar de preţios. Un zâmbet sincer. Un cuvânt fain şi sincer spus la momentul potrivit. Înţelegeri dintr-o privire... Şi atât de multe alte "lucruri mărunte" cu semnificaţie extraordinară, pe care prefer să le păstrez la loc sigur, în inima şi amintirea mea... Pentru Totdeauna !!Pentru că sunt o plângăcioasă... pentru că sunt o ciudată... pentru că învăţ să privesc oamenii prin ochii lui Isus... pentru că nu mi-e teamă să ofer dragoste necondiţionată... pentru că aş face orice pentru cei pe care îi iubesc de mă doare... şi pentru că, deşi nu mai aştept ca oamenii să mă înţeleagă, faci parte din cei care au învăţat să mă accepte aşa cum sunt... Mulţumesc că ai rămas !! >:D<>:D< Aşa, am primit un miracol în plus în viaţa mea...
sâmbătă, 11 decembrie 2010
luni, 6 decembrie 2010
Dăruind, vei dobândi...
Azi am învăţat că "Dragostea este ca o albină foarte lucrătoare, care adună de pretutindeni cele bune şi le depozitează în sufletul celui care iubeşte." Da, doar iubind necondiţionat îţi poţi înfrumuseţa şi îmbogăţi sufletul aşa cum nici măcar n-ai visat vreodată... La urma- urmei, e ceea ce ai mai de preţ...
joi, 2 decembrie 2010
story.
E timpul pentru ghete pline de apă şi inimi pline de stele... ♥♥ Pentru că visele încă devin realitate !! 8->
Abonați-vă la:
Postări (Atom)