Când mă gândesc că am lăsat ca frumuseţea zilei
mele speciale (6 aprilie adică) să fie umbrită de faptul că anumiţi oameni nu
şi-au amintit de mine, mi-i foarte ciudă pe mine! Am uitat oare că mi-am promis
că nu o să mai am aşteptări de la oameni? Că o sa încetez să le mai raportez
acţiunile la ceea ce aş fi făcut eu într-o situaţie dată? La urma- urmei, cui îi pasă cu adevărat, nu are
nevoie de o anumită zi din an ca să-ţi spună/ arate asta. Şi totuşi... îşi
aminteşte şi de asta! Dar la urma- urmei, nu suntem toţi la fel. (mulţumesc,
Doamne!) Adică dacă eu mă dau peste cap ca să-i spun unui om care e important
pentru mine "La mulţi ani!" sau pur şi simplu "Cum eşti? Azi
m-am gândit la tine... M-am rugat pentru tine", nu înseamnă că acea
persoană va face la fel, la rându-i... (obişnuieşte-te cu asta, Mena dragă!)
Dar
ştiu că pentru Isus, care e Cel Mai Important în viaţa mea, nu a fost decât o altă
zi în care m-a copleşit cu Bunătatea şi Dragostea-i fără de margini... Pentru
că, alături de El, fiecare zi e specială! În fiecare dimineaţă în care deschid
ochii, devin conştientă că mai am parte de ÎNCĂ O ZI A MEA, de care trebuie să
profit la maxim, în care să încerc să-L fac pe El Mândru de mine. Pentru că
asta e cea mai mare dorinţă a mea: să ştiu că Tatăl meu e Mândru de mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu