miercuri, 14 decembrie 2016

Să fiu... contopire de iubire și lumină!

Îți mai amintești momentul acela în care ai hotărât cu toată ființa ta că vrei să trăiești în lumină pentru totdeauna, că nu mai vrei să faci nici un pas fără Domnul tău înainte, înapoi și alături? Și mai ales, îți amintești cum îți doreai să fii purtat pe brațele Lui pline de atâta iubire cum nu ai mai simțit până atunci? Îți amintești cum voiai să le spui tuturor că ai găsit o iubire atât de mare încât simți că nu te încape, că începe să dea pe dinafară? Îți amintești de momentul în care ai realizat că l- ai găsit și tu pe Cel care avea ochii ațintiți asupra ta dintotdeauna, care te iubea dinainte să te naști? Îți amintești cum îi iubeai pe toți cei de lângă tine?
Eu luptam cu cancerul când s- a întâmplat... Atunci, în cele mai grele momente din viața mea, am realizat că nu pot și nu vreau fără El! Atunci am hotărât că orice s- ar întâmpla cu viața mea, vreau să o știu în mâna Lui. Am știut atunci că vreau ca El să lupte pentru mine, pentru că eu eram atât de neputincioasă... Și am mai știut că nu Îl vreau doar pentru a mă vindeca... Îl voiam pentru tot ce a început să însemne prezența Lui în viața mea, pentru toată iubirea pe care o simțeam învăluindu- mă și știam că e a Lui, pentru felul în care îmi dădea curaj și putere să înaintez atunci când tot ce voiam eu să fac era să renunț, pentru că am realizat că am nevoie de iertarea și sfințirea Lui în viața mea mai mult decât de vindecarea trupului- oricât de mult mi- o doream și pe asta, pentru că am realizat că atunci, pe cruce, a purtat și păcatele mele și boala mea, pentru că a murit și a înviat din dragoste pentru mine... pentru că am știut că, dacă îl aleg pe El, viața mea va primi sens și un scop dincolo de toată durerea prin care treceam..

Și de când l- am chemat pe Isus în viața mea, în inima mea.. sunt lumină! Și dacă ai făcut asta, ești lumină! Suntem lumini! Dar am văzut ceva, și sunt sigură că nu sunt singura care a văzut asta.. am văzut, și văd cât de diferit luminăm. Și l- am întrebat pe Domnul cum e posibil, având în vedere că El e lumina noastră, a tuturor celor care L- am acceptat în viețile noastre.. și mi- a spus că diferența o facem noi, după felul în care alegem să ne conectăm la Sursă.. cât timp o facem, cum, când, în ce condiții? Cât de conștienți suntem de dependența noastră de Sursa Luminii care strălucește în noi? Cât preț punem pe timpul de conectare? Cât de goi așteptăm să ne simțim pentru a ne reconecta? Știm că El ni s- a dat în întregime, dincolo de orice înțelegere a noastră.. El nu umblă cu jumătăți de măsură, nu ne poate da mai mult decât ne- a dat deja din El.. dar depinde de noi cum acceptăm asta, cât de vulnerabili și deschiși suntem ca să primim?!



                                                                                                                                Mena Trif