“…De când o ţinea minte, o ştia fără să o cunoască. Cu toată vitalitatea
ei copilărească, puţintel băieţească în anii dintâi, apoi treptat feminizată,
ea era o “tăcere”. Sufletul ei era un parfum ascuns: poate tocmai de asta
parfum. Nu “informa” pe nimeni despre ea[…] Şi talentul ei tot o “tăcere” era.
Dar acesta era farmecul ei: să apară în tăceri ca parfumul teilor în frunza lor
de umbră... Darul acesta spontan, instinctiv, poate complet inconştient, de-a se
situa în sufletul oamenilor dincolo de raţional, într-o emotivitate intrigată,
ea îl avea desigur[…] Femeia- tăcere…” (Ionel Teodoreanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu