miercuri, 28 ianuarie 2015

Nu poți să ai parte decât de acea dragoste pentru care lupți.. [Iubesc cât îmi poate duce inima. Și inima mea poate duce mult..]

Tu alegi. Tu știi (chiar dacă unii au nevoie de mult timp până realizează asta) ce meriți. Tu știi cât ești capabilă să oferi, cât de departe poți să mergi pentru și alături de cel pe care-l iubești. Tu hotărăști ce loc să ocupe dragostea în viața ta. Tu îți impui sau nu limite- pentru că, atunci când iubești, nimeni altcineva nu poate să facă asta. Iar acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care îți pot spune de ce fel de dragoste vei avea parte..
Acea relație de dragoste în cadrul căreia te dăruiești complet, în care celălalt e pe primul loc și în care dorința ta cea mai mare e să-l vezi pe el fericit și împlinit. Să știi că ești dispusă să muți munții din loc pentru el. Să faci numărul de km să nu mai conteze. Să-i amintești cât de des poți de ce te-a ales pe tine și te-a determinat să-l alegi pe el (și poți oricând). Să fii acolo oricând. Să nu renunți.
Acea dragoste pe care vrei să o împărtășești cu cineva care ESTE, nu care ARE. Cu cineva care emană prin tot ce spune și face și este caracterul lui Cristos. Cu cineva care îți demonstrează că își cunoaște valoarea. Și o cunoaște și pe a ta. Cu cineva care știe ce înseamnă valoarea, onoarea, respectul, promisiunea ținută, dăruirea, maturitatea, încrederea, sinceritatea, munca.
Acea dragoste pentru care te pregătești să fii- înainte de a aștepta să ai parte.
Acea dragoste despre care știi că va fi pentru totdeauna. Pentru că asta nu se întâmplă, ci se construiește. Și tu ești gata ”să-ți sufleci mânecile” și să te apuci de treabă. Și ai ales pe cineva despre care știi că va lucra cot-la-cot cu tine. Va fi multă muncă, dar știi de ce ești capabilă atunci când iubești. Nimic nu e prea mult, nimic  nu e prea puțin.
Acea dragoste pentru care ești gata să aștepți. Cât va fi nevoie. Cu toată durerea implicată. Cu toate întrebările fără răspuns.
Acea dragoste care te face să renunți la fericirea din momentul ăsta (ce dacă ai așteptat un an întreg să se întâmple și acum dai înapoi?) pentru momentul în care va trebui să să-l privești în ochi și să-i spui cu toată sinceritatea ”te-am așteptat pe tine.. cu tot ce sunt”. Durerea de moment (pentru că renunți la ceva ce la un moment dat îți doreai mai mult ca orice pe lume) va păli în fața bucuriei de-o viață (pentru că vei fi onorată pentru totdeauna pentru alegerile înțelepte făcute).
Acea dragoste care te va face să crești zilnic. Care te va provoca să fii cea mai bună variantă a ta.
Acea dragoste pentru care renunțarea nu e o opțiune. Nici măcar ultima. Pentru că lupta se duce până la capăt. Chiar dacă va fi ultimul lucru pe care-l faci.
Acea dragoste în care ierarhia e El, tu și eu.
Acea relație de dragoste în care numeri fiecare secundă care vă desparte, dar le faci infinite pe cele petrecute împreună.
Acea dragoste care te face să te simți în siguranță. Pentru că știi că în acea îmbrățișare nu ți se poate întâmpla nimic rău.
Acea dragoste pe care o vei împărtăși nu cu cineva care va iubi ca tine, ci cu cineva care te va iubi pe tine. Și chiar dacă nu va fi tot timpul cum vrei tu, va fi întotdeauna ceea ce ai nevoie.
Acea dragoste pe care o vei împărtăși cu cineva pe care nu vei dori să-l schimbi, pentru că știi că se va schimba singur, de dragul tău. La fel cum tu te vei schimba de dragul lui.
Acea dragoste în care încrederea totală acordă libertate totală. Pentru că atunci când iubești, doar gândul că ai putea să-l rănești pe celălalt te doare.
Acea dragoste care, chiar dacă te împresoară, te învăluie din toate părțile, tot te face să simți că poți zbura oricând.
Acea dragoste pentru care nu există termenii nu știu, nu vreau, nu pot.
Acea dragoste care face ca și cele mai simple lucruri făcute împreună să pară minuni.
Acea dragoste despre care știi că trebuie păstrată la umbra crucii. Și totul va fi bine. Și nimic peste puterile voastre de-a răzbi..
Acea dragoste despre care ai putea vorbi la nesfârșit, fără să te saturi.. și tot ai simți că acele cuvinte sunt prea sărace să exprime tot ce simți..
Acea dragoste care aduce mai aproape de voi Cerul.. și apoi, într-o zi, o veți lua cu voi, dincolo de nori.
Sau... poți să te mulțumești cu mai puțin. Cu ce vine, când vine, de la oricine va veni. Să nu fii dispusă să faci sacrificii, să lupți, să te pregătești, să aștepți. Să nu știi ce meriți. Să o numești dragoste, dar să nu aibă nimic de-a face cu ea. Să continui să te minți că e bine și așa... tu cu ale tale, celălalt cu ale lui... singuri împreună. Sau să renunți fix când apare prima problemă serioasă. Să nu ai nici un fel de principii pe baza cărora să construiești. Să fii azi aici și mâine dincolo și să-i spui dragoste.

Cred că dragostea de care avem parte fiecare dintre noi e alcătuită și din suma a ceea ce suntem sau nu dispuși să facem pentru ea. Adică va fi dragoste adevărată sau ceva numit dragoste. Diferența o face fiecare în dreptul lui, prin alegerile pe care le face..