Cuvintele cu care încerc să reproduc
ceea ce simt, se pierd undeva pe drumul dintre sursă şi destinaţie… sau se
transformă în cu totul altceva. Sunt copleşită. Mă gândesc la Tine, Cel mai Frumos dintre oameni,
Eroul meu. Mă gândesc la momentul acela în care erai pe cruce, cu braţele larg
deschise, spunându-mi: Uite, te iubesc atât de mult, încât mai bine mor decât
să trăiesc fără tine! Îmi amintesc că mi-ai spus şi că iubirea doare, dar că
merită sacrificiul. Mi-ai spus că nu piroanele, ci dragostea Te-a ţinut pe
cruce. Mi-ai spus că şi dacă aş fi fost singurul om de pe Pământ nu ai fi dat
înapoi de la înfăptuirea sacrificiului suprem. Pentru că am un loc special în
inima Ta, şi sunt fără posibilitate de înlocuire…
Atât de puţini sunt cei care-s
capabili să Îţi înţeleagă dragostea, să devină cu adevărat conştienţi de
sacrificiul pe care Tu L-ai făcut. Ştiu, să înţelegem pe deplin aşa ceva e
peste puterile noastre. Dar totuşi, unde este măcar dorinţa de-a înţelege? Unde
e dorinţa aia arzătoare de a-Ţi semăna în fiecare zi mai mult? Când o să
înţelegem că iubirea e răspunsul? Când o să învăţăm să ne asumăm cuvintele,
faptele? Când o să începem să practicăm ceea ce aplaudăm? Când o să renunţăm la
comoditate şi-o să începem să acţionăm în lumea asta care are atâta nevoie de
exemple bune? Unde sunt glasurile celor care trebuie să strige în pustie? Mi-e
dor de Tine. Mă doare…
Eu am făcut o alegere în dreptul meu:
Oricât m-ar costa, vreau să fac voia Ta! Te vreau pe Tine! Eşti absolut tot
ce-mi doresc acum. Oamenii m-au dezamăgit şi o să continue să o facă, ştiu
asta. Dar Tu, Tu eşti Altfel… Tu-mi eşti Tot! Ştiu, şi simt că sunt atât de
preţioasă pentru Tine, încât Te doare. Şi pe mine mă doare, pentru că ştiu că
nu merit. Şi cu toate astea, Tu mi-ai dat şi continui să-mi dai tot ce ai mai
bun! Ştiu cum e să iubeşti până la durerea aia insuportabilă. Ştiu că ceea ce
simţi Tu pentru mine e de-un infinit de ori mai intens decât ceea ce voi putea
eu simţi vreodată. Dar ştiu că mă înţelegi atât de bine, încât mă sperie şi în
acelaşi timp mă linişteşte gândul ăsta. Eşti tot ce mi-a mai rămas. Îţi aparţin
în întregime! Nimeni şi nimic nu mă va îndepărta de Dragostea Ta, pentru că acum trăiesc prin ea! Ştiind acum
că iubirea doare, înţeleg că durerea
mea e cu un scop. Dacă ar fi să aleg
un verb care mă defineşte, cu siguranţă aş alege verbul „a iubi”. Sunt
conştientă că dacă ai pus ceva din Tine, din abundenţă în mine, asta-i iubirea.
Pentru Tine şi pentru semenii mei. Aşa că, atâta timp cât mai am de trăit pe
acest Pământ, nu voi renunţa. Voi lupta crezând. Voi lupta iubind. Aleg să
iubesc până la epuizare şi încă puţin. Aleg să trăiesc la înălţimea
standardelor la care am fost chemată. Mă dăruiesc Ţie aşa cum Tu mi Te-ai
dăruit mie, pentru că viaţa mea este absorbită de Tine. Aleg să iubesc aşa cum
Tu mă iubeşti pe mine, din pricina Ta, şi cu puterea pe care Tu mi-o vei da. Nu
voi mai aştepta, nu voi mai căuta să primesc ceva în schimb. Voi iubi pur şi
simplu. Tu ai riscat totul pentru mine, eu voi risca pentru cei pe care îmi
spui să-i iubesc ca pe mine însămi. Şi nu doar pentru că e o poruncă, ci pentru
că aşa simt. Ajută-mă să mă văd pe mine şi să-i văd pe ei prin ochii Tăi.
Ajută-mă să le prezint un tablou convingător cu privire la cât de frumoasă este
viaţa când este trăită după legile Împărăţiei Tale.
Şi sunt încredinţată că Tu vei fi cu
mine mereu, mă vei ajuta, Te vei bucura de mine cu mare bucurie, vei tăcea în
dragostea Ta, şi nu vei mai putea de veselie pentru mine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu